vineri, 15 septembrie 2017

IX - IX - MMXVII

Șoapta ultimei brize de vară
Pătrunde prin vitralii precum fantasma
Serafică și senină a chipului tău.
Te-ai întors în mine, o îmbrățișare
Pe cordurile deschide,
Iar buzele tale îmi curg prin vene
Precum timpul care a fost și va fi.
Te închipui veșmântată în mătase,
Jucându-te pe aleile dintre cearșafuri,
Lepădând zâmbetu-ți angelic
Să-mi încătușeze sufletul pe vecie;
În părul tău strălucesc tenebrele,
Iar abisul lor hipnotic m-aduce
Lângă tine… în briza ce seduce
Și se duce...

În oaza dintre rai și iad
E un purgatoriu, pe aleile din parc.
Mă plimb prin el așteptând
Judecat să fiu de glasul tău suav...
Să îi simt șoapta cum îmi furnică pielea,
Sau urletu-i de leoaică sălbatecă
Să îmi inspire teama de a te pierde
Pentru veșnicia unui univers sfărâmat
În cioburi de aici, acolo, ieri și odată...
Mi-aș amaneta și moartea
Pentru a te vedea încă o sicră,
Ca apoi să rămân orb
La sentința surâsului tău feciorelnic...
Mă consum în pasiunile țărânei
Așternute ca un giulgiu peste carne
Pentru a-mi zvânta daimonul întru pace...
E un purgatoriu între rai și iad
O oază în care Noi să rămână
Deznudați de Tu și Eu întru
Creație și Neant împletite de Haos.

Noeme și voroave -
Scrijelite, mâzgălite, iscălite,
Anonime și streine,
Își ating soarta una cate una.
Adormit în lanțurile jertfei,
Aproape de viața abandonată,
Îmi regăsesc poarta din arcade
Împodobită cu valuri de liniște.
Întinde mâna să mă prinzi,
Învață-mă din nou să pășesc,
Arată-mi a Haosului savoare,
Învață-mă să gust din taine...
Acum când, cu a ta radiantă vrajă,
La toate m-ai făcut să poftesc,
În iarna care foarte curând vine,
A mea Eternitate vreau să făgăduiesc
Din zori până la ceas de seară...
Vino mereu precum ultima briza de vară....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu