luni, 13 februarie 2012

La capătul ultimului cuvânt


Furtuna perfectă se dezlănţuie într-un fulg de nea
Şi cetatea corpului tău se destramă în fărâme de alint...
Torsiunea de idei într-o uzură de gânduri
Electrifică atingeri divine
Ce te torturează cu
Inocenţa pasiunii.

Suflete descătuşate în neant
Haosului îi readucem degrabă suflarea;
Şoapte va să adie prin aerul rece
Îndulcind somnu-ţi angelic,
Săruturi demente vom împleti
Din fire strălucitoare de viaţă...
Clipe toride perpetue în care,
Preamărită nimfă, îţi dezmierd fin nuda
Privire.

Iubirea topeşte molecule-n robie
Şi atomi de raţiune capitulează necondiţionat
Lăsând eternitatea în nefiinţă.
Timpul devine un văduv efemer
Fără de tăgadă ori răgaz în istorie...

Versuri străpunse de milioane de fiori
Uneltesc sublim în minte
Rematerializându-se în
Următoarele amintiri:
Fulgere ce troienesc în lung şi-n lat
Drămuind prin vene
O zeiţă.

O tiară de lumini şi umbre
Ce se aşterne pe fruntea-ţi senină
Şi transmută sentimente.
Toate acestea vor
Fi fost începute la capătul
Ultimului cuvănt.