Am păcătuit şi-mi place (scrisoare de spovadă)

Dragă lalea,

Gândurile îţi vor zbura aiurea.

Şi nu fără de pricină

Ci fără de a soarelui lumină.

Îţi scriu în al zilei orbitor deşert,

Unde astrul nopţii rămâne printre zori inert,

Căci vreu a-ţi face mare confesiune

Cu un suflet alb şi pur ca un tăciune:

Fapta-i vinovată! Eu?!...Eu sunt inocent!

Şi să nu crezi că m-am grăbit...

Fiindcă lucru bun şi conştient:

Am păcătuit!

Am poposit în a ta grădină,

Cea interzisă prin decret de regină,

De parfumul vieţii îmbiat.

Acolo am tras pe ai mei spini,

Cei născuţi din lacrimi de crini,

Dintr-odat doritor,

O floare suavă şi renegată

Privirii de muritor.

“Aş vrea să...” îmi şopteşte ea în ureche

Iar adierea vorbelor în sângele meu îşi află pereche.

Timpul desenează o horă...

O fi trecut o clipă? Un mileniu? O oră?

Mă muşcă adânc... trece de epiteliu...

Ajunge la sevă...Obscuritate şi tensiune

Apoi mă paralizează într-o eternă pasiune.

Sorb din al său polen

Şi al tău venin îl înlocuiesc

Cu otrava dulce a înţelepciunii.

Idei...frânte...Suflet...pierdut...

Sentimente...născute....

În genunchi i-am căzut

Ţi-am povestit acestea

Nu spre a-mi cere iertare.

Cruntă este vestea

Dar nu simt remuşcare.

Un fapt în plus astăzi am făcut cunoscut:

Ea este demonul ce m-a renăscut.

Şi totuşi nu pot să nu fiu uimit

Pentru că tu ai rămas îngerul ce sufletul mi-a pângărit.

Şi cum să nu fiu revoltat

Pe zeii ce îl al lor râs isteric şi dornici de hazard

Pe ei care au pus la grădină cel mai înalt gard.

Lacrimi

Lacrimi...

Porţi falsificate spre o realitate

Zămislită de aburi şi efemeritate

Le deschid cutremurat şi tăcut

Şi te zăresc pe tine... captivă în banalitate...

Creaţie naivă a unui zeu decăzut,

Rămasă fără haine şi înecată în lamente...

Fire haină şi goală de sentimente.

Te ascundeai după aste porţi

Crezând că te vor salva şi îţi vor sta de armură

Dar îngerii tăi zac şi acum toţi morţi

Ucişi de veninul şi otrava ta strop cu picătură.

Iar demonii ce au poposit larg porţile vor deschide

Şi lăcaşul tău va fi pentru ei bastion

Şi temniţa ta eternă

Când lanţuri grele te vor pune să porţi

Iar judecata Haosului asupra ta va decide .

Orologiul în crepuscul bate

Orologiul în crepuscul bate

Şi cerul devine sângeriu,

Castelul în onirice lanţuri se zbate.

De pereţii universului nou creat

Îngeri îşi zdrobesc aripile şi decad

În seara lui Târziu.

Un cuget stingher este oferta nemuririi,

Rămas în umbra prădalnicelor sentimente

Ce cu a întunericului înţelepciune

Au asediat raţiunea sorţii.

Săruturi virtuale cu buze barbare

Ce muşcă libertatea veşnică;

Ochii străbat în poteci temerare,

Prin a luminii beznă strălucind;

Braţe de nimfă corpul îl cuprind

Şi îl dezbracă de pielea diafană,

Concepând petice şi bandaje

Pentru un suflet în altă viaţă plăguit.

Aurul rugineşte subt o dulce tortură...

Un chip bălai respiră periculos şi timid...

Musafir în ceaţa pasiunii şi cavaler invizibil,

Din dalbe petale de trandafir îţi reface pângărita armură

În timp ce îi sorbi din ale sale inimi rubiniul lichid.

Devorată, la rândul tău, în fiecare celulă

De o animalică posedare a firii

Singurătatea o dai consoartă Morţii...

Cerut-ai un zâmbet creat în iluzia sorţii

Dar ai primit haosul neîntinat al iubirii.

După secole...

După secole uitate în a vieţii morfină

Te-ai întors la mine într-o umbră senină;

Un scut făurit în al tenebrelor foc

Şi apoi ruginit în raze de lumină...

Te-ai întors la mine într-o umbră senină

După secole uitate în a vieţii morfină.

Te-ai întors la mine într-o umbră senină,

Cu un zâmbet gol şi cu sufletul topit;

Trupul tău fraged îmbăiat în venin

Stă împovărat de propria inocenţă

Bucăţi de carne îi lipsesc unde cerul ai lovit,

Cu un zâmbet gol şi sufletul topit

Te-ai întors la mine într-o umbră senină.

După secole uitate în a vieţii morfină

Cu un zâmbet gol şi sufletul topit

Ţi-ai rescris viaţa cu stropi de cenuşă şi praf de răşină

Şi în braţele tale iar m-ai ţintuit

Cu un zâmbet gol şi sufletul topit

După secole uitate în a vieţii morfină.

Abisul dragostei

Azvârle carnea de pe tine şi rămâi sentimente,

Bruscând orizonturi desenate în sânge

Inimi dansează în pânza de păianjen ce e palma ta.

Strânge-o într-un pumn şi dă-le nemurirea.

Ultimul lor gând loveşte în tine

Luminând universul în clipa ce a fost şi mileniul ce vine.

Drumeţ pe o potecă şubredă ca un vis mucegăit

Regatul ţi l-ai fi dat pentru prăpastia iubirii.

Ajuns la capăt de drum faci cu ochiul pierzaniei

Grefându-ţi ursita pe a îngerilor aripă.

Oriunde vei merge îndeaproape ea te va urma

Scriindu-ţi necrologul sufletului

Tăiat în bucăţi şi dat ofrandă celor o mie de uitări.

Evoluat din lumină şi dat întunericului ucenic

Intri în gânduri obliterând raţiunea.

Amintiri II

Să ne amintim acum de noi
De vremurile când unu plus unu făceau zero şi nu doi
Cuvinte dulci prin pahare aliniate
Şi adevăruri spuse ca lucruri trecătoare...
Am fost ca două păsări temătoare
De propria ignoranţă alintate.
Nepăsarea am luat-o ca virtute
Suavă-i rătăcirea.

Şi totuşi astăzi ne oprim
Să trăim momente nedorite
Un ultim pact ne liberează.
Razele viselor, de realităţi umbrite,
Tresar şi renasc când al nostru condei dictează
Şi omenirea îşi va aminti de noi
Creatorii vremurilor când unu plus unu fac doi.

The assassination of a tulip

The light in slumber has faded
And the eternal night has begun.
You are feeling jaded
Guess you should have run.
Lightning and thunder roam the darkest sky
They try to hide your sins from my eye.

Suddenly you torn apart
And stripped you are from your once green leafs
As they fell yellow in the dirt.
You are no longer safe and you feel scared,
Petals reject your soulless body…
They went for a new tomorrow in the shade.

Horrified of your appearance you try to escape
But my thorns are the sharpest blades,
They embrace you for a rapture of shivers…
Your blood streams now in rivers.

Forever severed from this world
Fallen angels enjoy your scarred taste;
Now go with them
And never return, not even make haste
No one will say because only time knows
How a tulip was assassinated by a rose.

Dialog în ceaşca vieţii

Eu şi cu tine. Două picături născute pe tăişul universului şi care s-au întâlnit în ceaşca vieţii, fiecare dând savoare vieţii celeilalte. Eu şi cu tine. Într-un dialog care a transformat o poveste în mit şi mitul a devenit o realitate ce a dăinuit până în amurgul civilizaţiilor.
- Bună!
- Bună să-ţi fie inimioara!
- Ce faci?
- Bine.
- Eşti cam scump la vorbă sau mi se pare mie?
- Scump?! Pe criza asta?! Nu te cred...
După trecerea unui batalion de minute şi a unui regiment de băuturi şi vorbe, împărţite în mod egal între noi...
- Ce părere ai despre genele mele?
- Au un aspect plăcut, am răspuns eu un pic timid la început, dar pentru o mai mare acurateţe voi da un răspuns după ce ma voi delecta gustându-le.
- Serios?! ai spus uimită de un răspuns venit din neantul imprevizibilului. Cum poţi să le guşti?
- Delicat şi în acelaşi timp rapid, asemeni unei brize de vânt în dimineaţa unei zile de vară.
Realizând mirarea de pe chipul tău am plecat capul si am început să-mi caut cu disperare un punct fix spre care să privesc, orice punct, cât mai departe de ochii tăi. Tu insă mi-ai luat mâna în palmele tale şi ai pus-o pe pieptul tău, spunându-mi cu glas suav, şoptit:
- Dar despre inima mea, ce crezi?
- Este mătasea cea mai fină ce îmi îmbracă sufletul dezgolit, iar vocea ei este unica raţiune ce îmi stăpâneşte simţirile.
- Atunci rămâne să aduci ofrande zeiţei nou-găsite...
- ...Sunt dispus să plătesc oricât, după pofta inimioarei tale şi până la ultima picătură de sânge ce îmi curge prin vene...
- Prea bine, voi fi răsfăţată...
- ... în sărutări eterne pentru a-ţi întuneca raţiunea şi a-ţi descătuşa pasiunea pentru acest biet muritor.
- Ce haos eşti!...
- Şi numai gingaşa şi luminata zeiţă ce stă în faţa-mi poate să recreeze ordinea armonioasă a acestui haos.
- Mergem pe burtă ca de obicei şi nu va şti nimeni.
- Normal! Oficial am toată lumea într-o palmă.
- Şi eu sunt în cealaltă palmă...
- Şi eu care te credeam deja cazată în inima mea! La naiba! Iar am greşit ecuaţia! Te am în planuri să ştii.
- Ce planuri?
- Mari.
- Ale mele sunt şi mai MARI.
- Să înţeleg că ai deja nunta, copiii, nepoţii, strănepoţii incluşi în ofertă?
- Nu. Asta nu era în ofertă.
- Ştiu că nu ai voie până la majorat, am răspuns surâzând.
Apoi i-am expus planul meu de a o răpi ce va fi înfăptuit la primul fir al ierbii, când primăvara se va trezi din somnul ei dulce.
- Îţi cam place să te joci cu mine. Bine că ai spus aşa, ca să ştiu cum stă treaba.
- Acuma ştii! Interesant va fi de văzut cum vei folosi informaţia obţinută. Vom găsi şi alte jocuri... pentru... diversitate!
- Îţi plac jocurile ţie! Să vezi când voi găsi eu jocuri pentru tine.
- Ce drăguţ din partea ta. Abia aştept.
Speriată de spontaneitatea răspunsurilor şi gesturilor mele, ai dat să fugi. Am alergat după tine, te-am cuprins de mijloc şi, cu glasul scăzut, ţi-am grăit:
- Nu te speria. Promit să te răpesc cu blândeţe. Îţi dau cuvântul meu de pionier!
- Mă mai gândesc, să ştii, dacă voi veni cu tine… În funcţie de cum te comporţi până atunci…
- Se mai schimbă lucrurile, până atunci poate voi deveni cuminte dacă....
- ....?!
- Dacă vei şti să mă dresezi.
- Oare?!
- Există un singur mod prin care putem afla, nu?
- Da, ai dreptate! Şi am găsit şi metoda ideală. În geniul meu diabolic am decis că te voi supune la tortură veşnică în lanţurile căsătoriei.....
- Doamne! Şi abia îţi crescuseră aripioarele de îngeraş!...
- H!..H!...Hei! Ce ai făcut? Ai leşinat? Off, nici măcar nu am ajuns la partea cu până când moartea ne va despărţi!

În anotimpul minţii mele

Ceaţa gândurilor coboară mişeleşte,
Peste o inimă ce nu mai bate
Dar care mai iubeşte.
O măreaţă cetate zace astăzi în ruină
Distrusă de umbre ce se ascund în lumină,
De îndată ce ploaia asupra-i se abate
Peste suflet curgând a unei alte vieţi rugină.
Liniştea urlă printre sentimente împietrite
De dorul unui imperiu ce loc în astă lume nu a mai avut...
În tristeţea plumbuită de făţarnice pietre ce au fost năruite
Orologiul nopţii ora haosului a bătut
Şi fantoma zorilor de mâine se acoperă în uitare.
Au fost povestite multe vise... tu, cel mai frumos dintre ele!
Dar toate... sub eterna umbră au dispărut...
În anotimpul minţii mele!

Jealousy kills (and it’s always the rose)

This is another story by ancients bards told
About a white rose and his actions unwise and bold.
It is a wind’s whisper that at night in the gardens he might have been,
At timeless pleasures the moon soon shouts that he was seen.

Thrusting with every single thorn
And toying with an angelic iris early born…

But some time after he was broken found
His thorns ripped apart and his petals shaken,
The leafs were burned, his pestle spread on the ground
And the very essence of his breath taken.

So the rose was gone to pay Death’s bills
In just a second and out of the blue,
Because jealousy always kills
When a turquoise tulip finds those rumors to be true.

The way of a thorn (into a tulip’s heart)

There is a song yet unseen,
Before the times when Gods fled this world
Written from myths and legends,
Where knowledge was gold.
Also there you might have been,
Either young or old
But forever a queen.

In that day I was presumed to be born
From pleasure and pain…
I took the shape of a thorn!
The only one that by blood your innocence will stain.
I’ll scar your flesh with my sting,
I’ll drain your stealthy soul
And gain every second of your life under my control.

You I enjoyed to pierce, love and defy,
Under my spell you learned to sing or to scream.
Being your eternal drug and every need
Soon you felt me even into the nights when you dream.

And we can presume thereby
That you will turn me into your new creed.
Before this world will soon be gone
You’ll take me in your heart and we shall be one.

The love drunk rose

There was only one land outside the universe’s desert
Everybody knew those times as the ninth moons eve
Into the greatest adventure were embarked you and I
Under the merciless whirling ocean were you.
But before the dying sun threw his last thumb
Emerging from Chaos, the universe created me
Striping the flesh and making a soul to protect the goddess
Covering with my wings your heavenly body and turning hypnotic.

Intruding your world and make you subdue,
Lurking the last drop of your innocence into my dreams,
Overthrowing everything else and choosing you as my mistress,
Vixen, angel, the light that will guide my dark life,
Even now you make me bow under the power of your kiss.
Yet, the gods themselves blessed this unholy union
Obliterating every notion of in-between and
Uprising the Chaos and turning it into harmony.

Journey! We started to creep from shadow to light and back
Easing down life and death, sun and moon;
Thrusting every independent notion
And creating subjected new life forms,
Inspired by the only thing we knew,
Meanwhile subjugating every uproar
Everlasting love and nothing else between us.

Turning the tables of time and space,
Invading and enslaving my rotten soul;
Absolute surrender was your aim and your goal.
My thoughts, my words, my actions now taken
Only you, until Chaos’s rebirth.

The poisonous tulip

On this day my dear let’s take a trip,
When this world has fell asleep
In a golden rusty sweet upkeep.
Here, I thrusted your heart with my kisses tip.
Then with my spikes I enjoyed your hip
With my bare teeth your turquoise petals I started to rip
Unable to realize that your love dragged me so deep.
As I felt the cold whisper of your heavenly lip
And inside me you started to creep
In your enchanting arms I took a leap.
The gods suddenly started for me to weep
When inside my soul they took a peep
For I was eternally yours to keep
Ever since the moment I kissed you, my poisonous tulip.

Iubirea

Întrebându-mă cum o să fim,
Să ne definim prin de ce şi cine,
Pe când şi unde ne mai găsim
Şi unde e viitorul care vine,
Am ajuns a concluziona pătimaş,
Fără de tăgadă, fără a tihnei clipă,
Că tu eşti al meu îngeraş
Ce mă protejează sub a sa aripă.
Iară tu deşi nu şti
De ce lângă mine rămâi mereu,
Simţi că fără noi tu nu ai mai fi
Aceeaşi ce o eternitate o împarte
La bine şi la greu ;
Si nu am mai răzbate
Dincolo de viscolul sufletului meu.
De aceea răsfăţ mic şi catifelat ce eşti
În braţele tale vrei să mă primeşti?
La astă oră târzie de cum şi ce
Eu zic să te pup din ce în ce mai dulce
Pînă ce oceanul în cer are să pice…
Iar tu să afli acum când nu e prea târziu
Ca atunci când eu nu o să mai fiu,
Când pământul să devină nisip,
Nisipul timp fără de sfârşit;
Acum şi atunci să ştii sigur şi neclintit
Că eu cu mintea, sufletul şi inima…
Cu toate te-am iubit.

Te caut...Te iubesc!

Lui Hermes i-am dat solie în cel mai mare zor
Că de tine-mi este dor
Şi-am pornit acum în zbor
Să te găsesc.
Printre nori ce fulguiesc,
Prin bacoviana societate şi politicul caragialesc
Apoi m-arunc în a-ntunericului lumină pe unde umbrele păşesc;
Nu mai vreau sa m-odihnesc
Până ce eu nu te găsesc.
Înot în Stix, ajung şi-n Tartar....urc la Zeus, cobor la Hades
Să o caut pe cea care sufletul meu a ales.
Cu deşertăciunea vorbelor mă răcoresc...
Pe când în gheaţa aştrilor privirea-mi rătăcesc
Eu te zăresc.
Îar acum când te găsesc
În braţele tale am să m-arunc
Să mă simt iară soţ, bărbat, iubit, copil şi prunc.
De milioane de vorbe aş putea să mă folosesc
Ca să te ademenesc.
În mii de cânturi aş putea să te slăvesc
Iar în sute de versuri să te amăgesc,
Dară eu, timid, şoptesc:
Te iubesc!

Un blond si o blonda stau la o cafea

Un blond si o blonda stau la o cafea
Ii poti auzi cum spun vorbe dulci ca fulgii albi de nea.
Si apoi din norii negri ai vietii lor apare
O noua era si prima ei raza de soare.
Si afla iarasi lumea toata
Cum sa zambeasca si sa rada,
Pentru idealuri sa se bata
Si partea frumoasa a vietii sa o vada.
Cine sunt ei oare te intrebi acum,
Cum ? Nu stii ?
Permite-mi sa-ti aduc aminte :
Dintre zeci de milioane si sute de mii.
Sunt doar doi…adica noi…
Eu si tu si tu si eu pe al vietii drum,
Vorbim iarasi asa cum o faceam si inainte,
O luam de la inceput, lasam in spate totul,
In oceanul de curenti vitregi ai ratiunii
Invatam la sincron inotul.
Si in ciuda a ce vor zice unii
Asa suntem noi, dar nu ne purtam ca nebunii.
Si acum o personala nota
Sa tina loc de anecdota :
Cel ce ca blondu face, sa pateasca asemenea
Si apoi, la fel ca primul fulg de nea
Dintr-un final de poveste fericit..
Ca mine sa fie cand te-am regasit !