Cimilitură

La mihamea, într-o carudă călățuică profețea un curtelnic,

În stihuri orânduite prin tenebre de gargui ori cașic:

"Înainte de amijirea de aiste aftonite vremi,

Pe când eram brudnic și boinic,

Eliberat din ariștea unei albineți aninătoare,

Mă pusei pe treabă amarnic.

Iudită de măreața umbră, asupra voinței mele,

Peste cale bairac și de arhondaric,

Bazaoache nafiră pentru anima ce adastă,

Serafică nădușeală ce mistuie omul

Pân' ce îl lasă bezmetic...

Transformat ca într-o eterică furăciune

În vagabond hulpav ce a ei ambrozie o dovedește bludnic,

Ca un ceoarice de își face cătănia

Mă înfruptai la ceainaua diafană a venei

Unde curge nectar dulce și roș adus de ceașnic.

Astă istorisire jiugăliește ca o mâgză

Pân' la nisovistioasa gropniță nișălându-se grozavnic."

O cimilitură mântuită la bordei

Cu o cicică nuculică și miticuță aidoma unui mâț.

Ecoul clocotea în timp ce ibovnicii haosului tăceau chitic...