sâmbătă, 29 aprilie 2017

Clipa de indoială

Această noemă versificată 
Îți este dedicată
Numai Ție 
În vecinicia ce va să vie. 

Orologiul se liberează în atemporal 
De Amor, glas care se întreabă 
“Ce este pe lumea asta mai puternic: 
Slova şi gândul sau foaia şi rândul?” 

Şi pe-Amor încearcă altă îndoială, 
Spusă în şoapte, cu sfială: 
“De condeiu-mi scrie ce stă pe buză, 
Unde oare-mi voi câştiga vrednica muză?” 

Dezgustat, renunță la nedumeriri, 
Văzând închipuiri şi alte uneltiri… 
Din iad de cotidian tipărit măiastru 
Amorul se retrage în saharian… sihastru. 

Şi-n păciuirea ce-i devine oază 
Vede ombre denudate în jurul la o rază; 
Trebuie sicre şi veleaturi, 
Amorul meditează 
Suav şi dulce “poate” alene-ntruchipează. 

Nu are slove noi, dar uitata grafie 
Îi revelează Universul pe care nu-l ştie: 
Cu fecioare, altare, divinități şi rituri păgâne, 
Cu barzi, cavaleri, magie… rămâne 
Pana un haos şi începe să îngâne 

Un lament burlesc ce conjură junii; 
Corbii răspundesc ecoul sub Sonata Lunii… 
Pe Amor îl cuprinde curajul din legende, 
Se-ntoarnă la zămisliții zori, 
Criticii de bolta cerului să-i suspende; 

Revino precum Sânzienele în visuri 
De azi, tu eşti acesta, numită Amor, 
Condeiu-ți să nu realizeze compromisuri 
Scrijelește, Amor, 
Voroave de zor, 
Fi demnă şi degrabă te amuză, 
Tu eşti sânta dualitate: scrib şi muză!

vineri, 14 aprilie 2017

Ombra XVIII



Șopote, ehouri, înfiripate chimere
De ale mele muze mă tem
Pergamentul gogește sleit în tăcere
De ale mele muze mă tem

E o primăvară spânzurată saharian
De bolta cu nouri de plumb; o temere
Se plimbă nevrotic în vene de ruginit fier
Relevă șopote, ehouri, închipuite chimere

Vin denudate în valsuri tempestuoase
Cu nuri nescriși încă de buze
Cu poeți între coapsele lor abandonați
Cu siluete de amazoane maiestuoase
Anonimele caligrafii, în icoane de muze,
Devin capodopere de zei grizați

Dănțuie... în sicre petrecute efemere
Noaptea se lasă... dănțuie burlesc... să le chem
Cu șopote, ehouri, conjurate chimere?
De ale mele muze, eu, totuși, mă tem.

Și mă tem de ale mele muze
Mă tem că nu-mi vor mai picura
Slove pe buze
Că mă vor alunga din tenebre în lumini
Nu îmi vor mai fi călăuze
Poate mă vor zări printre arini
Și vor începe să se amuze
De soarta-mi de aed
De noemele-mi difuze
Dar cât timp haosul e fraged
Eu mă tem de ale mele muze
Cerurile toate le știu de păcătoase
Pe ale mele sfinte muze
Dar sunt feroce de frumoase
Și nu e chip sau îndoială
Obliterate sunt și scuze
Când din neant vine unica răceală
De ea ne temem și eu și ale mele muze

joi, 13 aprilie 2017

Ombra XVII



O epocă apune în asfințit
Lepădând hlamida îngemânării;
Pe colbul rămas din Timpul infinit
Rămâne seducția depărtării.

O chimeră prin vene ți se scurge:
Sunt raze livide, proslăvite și dalbe,
De un soare prea hain ce animalic recurge
La seducția depărtării cu iz de nalbe.

Cimentate colburi străluce prin vitralii
Sfărâmate,
Poteca e pelinul ecou al valurilor mării;
Peregrinez printre vitriol de simțăminte
Sfâșiate,
Rămâne în ele doar seducția depărtării.

O epocă apune în asfințit;
O chimeră prin vene ți se scurge;
Amintiri ma lasă de taine hămesit;
Infinitul seducția depărtării parcurge...

miercuri, 12 aprilie 2017

Ombra XVI



Din tenebre lirice zămislit,
Un rege încătușat în neființă
Descinde în Abisul dezlănțuit,
Pășește sigur într-o nouă credință.

O nebunie cu ombre și muze,
De muritoare slove tăinuită,
Muțenia e tot ce rămâne pe buze
În amiaza toridă cu reverie nebănuită.

O șoaptă e pretutindeni în ecou
Din vremuri ce fi-vor demult apuse,
În ceruri plutesc miresme de plumb nou
Și EA angelii privește, în pasiuni decăzuse.

Pe tărâm unde aievea e supranatural,
Cu lighioane fermecate de sine,
Poetul e astrucat aproape și invernal...
Uite-l cum se rădică și-n brațele ei vine!

„Devino lacrimi ferice și liubovuri păcătoase
Strânge-mă la piept cu eternitatea... mă vrea!
Pătrunde-mi adânc în vene și-n oase!
Oferă-mi beatitudinea și-ți voi da nemurirea!”

marți, 11 aprilie 2017

Ombra XV



Decadența își reneagă frumusețea,
Într-un sine istovit de atâtea valori
Dependente de imagini moderne
Rezumate wagnerian.

Intim asudă tenebrele inocente,
Într-un sine brutal contrastat
De nevoi resuscitate din trecutul
Rezumat wagnerian.

Modelul paradoxurilor, orientate
În libertăți ancorate pe umeda
Fatalitate a naturii absolute,
Adie consecințe corupte ale castității
Rezumate wagnerian.

Inelul păgânelor taine promite
Închipuiri feciorelnice izbăvite,
Dincolo de tinerețea solemn
Rezumată wagnerian.

Rafinament parazit exasperat,
Elevat în nemernicia de aprilie,
Descinde înălțător ca o rugă
Rezumată wagnerian.
 
Suficiențele doboară pastelul substanței
Lichefiate, în drama mulțimii înlănțuite
De eternitatea vâscoasă a râmei neființă
Rezumată wagnerian.

Deplinătatea înțelegere a voastră, eroine
Denudate burlesc pe simfonia lunii pline,
Înfăptuie ritul miracolelor posterității
Rezumate wagnerian.

Revoluția de obscur monstruos a finalului
Aduce revelația unui diagnostic spectral
Pus pe cărnurile bolnave de învățăminte:
Eul eului meu este un wagnerian.