vineri, 24 februarie 2017

Singurătatea de Dragobete



În cameră se prelinge zefirul,
Cu o lividă rază de lumină;
E timpul să depănăm firul
De Eros, dragoste senină...

Din multe legende și închipuiri,
De pe vremi, bardul se spovedește
Despre crăiasa ce nu se iubește
Vreodată, abandonată în tăinuiri...

Sta plictisită Singurătatea,
Oftând în plumb tomnatic,
Sorbea în umbre simplitatea
Unei cafele cu parfum lunatic;

De se uita la fereastra clară
Vedea societatea-n perechi,
Situația era dramatic de ilară
Căci noi erau toate... Și toate vechi.

Adastă și, în sfărâmata oglindă,
Piaptănă părul de abanos
Cu mișcări lente, meticulos,
Poate... poate...  vine Amor în tindă.

Pe sânii ei dalbi așterne
Roze, să grizeze condeie,
Pe chip stau măștile eterne
Născute din cenuși de idee.

Sta din zori și până-n seară
Învârtindu-se mereu prin casă,
De e iarnă sau de-i vară,
Pregătită să fie cea aleasă.

Pe lângă poartă se petrec
Îngeri, Feți Frumoși, Balauri,
Dar nu vin, pleacă, și doar trec
Până și studenții făr’ de lauri!

Se abat prin minte clipe sute,
Minute lichefiate, luna se stinge,
Veleaturi cu veleaturi trec mute...
Dragostea nu se distinge.

Și atunci i se întrezărește
Pe buze întrebarea cu păcate:
“Pe mine, oare, cine mă iubește,
De mă numesc Singurătate?’

joi, 23 februarie 2017

Dorință de fecioară



Umbra lungă de singurătate
În brațele sale mă ascunde;
Dragă îi sunt, chiar jumătate,
Bântuind gânduri de secunde.

Amor și Eros, în răstimp,
De pe nouri cercetează
Să mă aibe veșnic
Sau doar un anotimp,
Dar umbra mă veghează.

Un semn aștept ochii să-mi vadă,
Un suflet cu inima ce vine de mă leagă,
Să mă răpească sub lună, din livadă…
Dar singurătatea e taină întreagă.

O viață ce lacrima petrece
Spre pământ, pe dalbii nuri,
Cutremurată de dor în tăcere...
Șoptesc ecouri peste veacuri...

Și condeiul se sfarmă în reverii,
Nu mai vrea să scrijelească singurătate:
Dragoste și săruturi vor fi în arșița verii!
O fee deveni-voi! Muza din Cetate!

marți, 21 februarie 2017

Din albastra cenușă



Pe ceruri se prăvale,
Descalecă și năvale,
Stoluri de bouri...
Sunt abis de nouri.

E albastră păgână
Pe albastrul inocent!
E albastra fee jună
Pe albastrul pergament!

Nu e cerneală-n vene
De împarte ziua în două,
E albastră și cade alene –
Cu cenușă plouă...

Sus ruine, printre, ecouri...
Un lament îngână
Valsând burlești tangouri...
E albastră păgână...

Pe albastrul inocent,
Ombră și lumină
Se fugăresc dement...
Angelii de plumb îi anină...

Se scoboară din tenebra Lux,
Pe fantasma străbună,
În al cărnurilor flux:
Albastra fee jună!

Pe albastru pergament
Scrijelesc pământiile, reci buze;
Lichefiate putred sub ciment,
Cercetează hulpav după muze.

Nu e cerneală în vene...
E albastră și cade alene...
De împarte ziua în două...
Cu cenușă... plouă...