marți, 22 martie 2016

XXXV



Indecent desenată
Îți exhibi gândurile nude –
Sămânță din sine
De tine
Venerată în templul opiant
Al trupului despletit.

Ochelarii zvârliți într-un colț de cameră
Stau mărturie furtunii ce ai descătușat.
Sub luna lividă ce proteguie clipa efemeră
Aedul pus-ai în lanțuri și în amor l-ai tranșat.

În abandon de zeițe păgâne i-ai picurat letal nectar
Din cupa buzelor ce apoi l-au lăsat învârtoșat.
Lumină lichefiată în taine pe al păcatelor altar –
Raiuri viciate cu ambrosia prin care l-ai îmbătat.

Libertinaj și libertate,
Boemă nimfă le subjugi;
Către abisuri îndepărtate
Lunecă ai tăi blugi;
Felină de amoralitate,
Cu serafici și dalbi nuri,
Ia seamă de mistica antichitate –
În ea captivă rămâne-vei de-a pururi!

XXXIV



Nainte amurguri potopeau zori
Peste icoana din grădina cu flori.
Noeme de umbre îmbrățișază sori....

Adorabil sine
Frământă aluat de perfecțiune,
Să plămădească un tine
Ce frământă alt aluat în afecțiune.

O, muză abscunsă după infinite motive,
Te înfricoșează dalbe gânduri,
La condeiul ce în slove primitive,
În felurite rânduri,
Îți topește răceala,
Devorând-o hămesit...
Așa începe rătăceala
În șoapte ce urlă a Eros mărturisit.

Noeme de umbre s-adună în violet,
Iar haosul ridică templul din tenebre,
Lângă al aedului plumbuit chalet,
Tâlcuit în vene de novembre.
Un râu de dorințe curge peste vremi, cristalin,
Și corodează amoral universul,
Cu al nimfei dulce pelin.

XXXIII



O rugă lichefiată în Eden
Îi cere să fie părtaș la ritualul
Unor animi dezlănțuite pe veci:

Orizonturi de nouri
Plouă în sine cu violet
Neprihănit,
Tenebros,
Îmblânzind slovele
În ecouri de șoapte.
Orizonturi de noi
Abscunși –
Serafic nisip contopit
În diamant
Botezat taină –
Ce nu poate fi tălmăcită –
Amoral amor.

XXXII



Solitar în unică singurătate,
Adăst și tai ochii respirației,
Spintec stelele și le eviscerez
Întunecimea.
Hieroglife vâscoase în sânge negru,
Scrise de aezi putreziți în prorociri –
Un coșmar reflectat
În luciri de chipuri hâde.
Cerurile se despică în lava Tartarului.
Solitar în unică singurătate,
Blastem ghețurile la resuscitare,
Când angeli se descompun și decad,
Iar timpul urlă a tăcere în rune de nisip
Ce învelesc în giulgiul lor
Râul de suflete pierdute.
Iar umbra ta se lichefiază în abandonare,
Devine pastel surd de înfiorare,
Se îngroapă în voaluri de ruine.
Te zăresc prin vitralii în păgâne catedrale;
Te reneg în a clopotelor bătaie –
Solitar în unică singurătate
Este diamantul nemuririi fermecate.

XXXI



O lalea cu cinci petale
O muză cu cinci păcate
O zeiță cu dorințe letale
O fee cu vise întunecate
O nimfă cu isprăvi mentale
O clepsidră cu vremuri complicate
Toate unic ferecate-n dumneatale
Toate de haotic condei devorate