Numai a mea nu a fost eternitatea,
Să o preschimb într-un grăunte din nisipul corpului tău,
Să ți-o picur lichefiată ca nectar vișiniu în pocalul
venelor,
Să o scrijelesc ca o rună în pergamentul buzelor tale.
Tenebros soare, ți-aș spune și lună de aș fi univers
păgân,
Spirit de chimeră netălmăcită adastă în uitarea cugetului,
Seceră daimonul cu fior din mătasea dezmierdării unei
clipe,
Sacrificând fee pe aripi din lutul plumbuit al ochiului
meu.
Mistic străluce umbrele în vioriu
Reîncarnate în pastel de vagabondaj,
Pe infinite poteci săvârșind infinite păcate
Prin care inocența adoarme în al ei sicriu
Sigilat cu al eternității aliaj
Din mine și tine fuzionați în șoapte întunecate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu