Chimere, de Haos profețite,
În rituri de șoapte sunt zămislite.
Văzduhul în ruine de pastel izvorăște,
Din Tartarul ce animi zăvorăște,
Penetrează ombrele de soare
Și sculptează în tine
Primăvăratecă boare –
Simțăminte abisale din mine.
Asediul daimonului plumbuit
Îți străbate rațiune și simțire...
Rămâne un tot de neant sedus și uluit –
Lichefiat univers peste care așternem petale de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu