vineri, 23 septembrie 2016

Gând de toamnă



Umbrele soarelui, de torid pustiite,
Negurile toamnei în rugină relevă...
Alburii ceruri în temnițe plumbuite
Murmură lacrimi de ruină colectivă...
Alei de beton îmbrățișează fantasme
Lepădate pe altare de visuri grizate...
Geruri cadaverice se plimbă în  basme...
Adastă ale noastre iubiri de noi exorcizate.
Mă uit împrejur… sticlește livida toamnă:
Vuiește vântul într-o simfonie crudă,
Idilice plaiuri devin gri păienjeniș,
Crepusculul se spânzură de hâd orizont,
Iele dănțuie desnudate burlesc în gând.
Ocultele chimere jertfesc pastelul de simțăminte;
Serenitatea păgână descătușată
Decade și te reneagă în brațele
Eternelor nimfe ce-mi pervertesc ființa.
Zori lichefiați în zeița cu perfuzia de ambrozie nudă,
Ambalați opiant în cețurile nebuniei de tine!
Muribund să fiu și peregrinez spre haos –
Beatitudinea vrăjilor de smarald revine!
Eu, pe banca putrezită, fredonez siluete în lanțuri...
Tu, o memorie nedevenită, cartografiezi hanțuri...
Eclipsa mormântată în oglinda lacului
Sângerează corbi vagabonzi în feeria funebră.
Iele dănțuie desnudate burlesc în gând,
Leagă în jurământ bolnav plumbul de toamnă.
Aprige frunze îmi biciuie chipul tremurând.
Caut sălbatece mistere ce în crud eros mă înseamnă,
Ridic privirea spre temnița cerurilor și zâmbesc:
Iele dănțuie desnudate burlesc versificate în gând...
Mijesc desfrânații zori în mihamea și îmi amintesc
Istoria muzelor ce între ele de mâine daimonu-mi vând...

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Spectru cu un aed și a lui muză



Printre cețuri de mătase,
Dalb senin de fee,
Din ombre întunecoase,
Devine senzuală odisee.

În ochii ei sticlesc chimere
Cu pasiuni versificate.
În șoapte de ocultă inițiere,
Sub a aștrilor mireasmă,
Se relevă voluptoasa fantasmă...
Oh, ceruri!
În brațele-i – serafice lanțuri,
Aedul petrece clipe grizate.

Cu buzele ei senzuale
Înflorește anotimpuri.
Daimonul slovei adastă ferecat
Pe limba sfintelor păcate;
El frământă rubiniile petale
Ale neîmblânziților ei nuri,
Lăsându-se fermecat
De opianta lor amoralitate...

O horă de libertate
Fără hotare se-ncinge
La Liubov în cetate...
Desfrâul mută și-nvinge!

Ea bea nectar de vers
Din pocal de taine,
Și devine izvor de univers...
Carnea ei cărnuri învăluie –
Ale aedului prorocite haine,
Cu măsurile ce i se potrivesc,
Îl topesc
Și animile-i dezvăluie.

Briza unor mângâieri,
Brutal de drăgăstoase,
Azi, mâine și ieri,
Penetrează vene și oase...
Unghiile ei sunt necruțătoare diamante
Ce regulează sentimente și rațiuni
Să devină realități excitante
Preapline cu dorințe și alte minuni...

A nimfei respirație decadentă
Potopește ca un jurământ,
Iar coapsele-i de adolescentă
Smintește aedul într-un vicios legământ:
O promisiune în templul unde
Ei sunt muritori și zei deopotrivă –
El în abisul ei pe veci să se cufunde,
Ea să-i fie vecinic lui glie, muză și divă.

El, Perseu, și Ea, Meduză,
Aedul și a lui muză
Se prefac în Haos creator...
Un androgin seducător...
Două trupuri lichefiate...
Ezoteric meșteșug...
Ei... Vicleșug...
Noi... Eternitate!

miercuri, 14 septembrie 2016

Bătălia pentru un nume


Condeiu-mi întinat
Scrijelește rune
În pergamentul celor petrecute.
Îngemânate cu drumul meu către tine,
Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;
Freamătul frunzelor de oțel
Ce se-ncătușează reciproc
Devine un gând ce mângâie fantasme.
Sunt gemenii orbiți de nimfă
Ce peregrinează surzi pe sahariana identitate?
Afla-vom în curând tu cată și socoate...

În al ochilor oglinzi
De nimfă ce ține
Numele prizonier în alint
Precum păcătosul își aniversează vina,
Se prind înlănțuite cu timpul
Două umbre ce pipăie lumina –
Sicre fără nume lichefiate
Pe ale veciniciei grinzi.
Realitățile lor își fac de petrecanie
Pe țărâna plumbuită
În miezul picăturii de haos juruită...

Peste ombre se prelinge
Cenușa vâscoasă ce din Tartar ninge,
Le desnudă siluetele de stele căzătoare,
Le este martor la nelegiuita încleștare;
Voaluri sunt obliterate în dramatism,
Tăinuite de sine în valuri și giulgiuri,
Și ferecate în cătușe de suav fanatism.


El străvăzut în ochiul ei drept:
E o animă de păciuire fragedă
Ce spune „Te aștept!”;
E devreme de vreme
Ce își prelinge umbra
Cartografiind ai nimfei nuri dezgoliți.
Universul lui se zămislește
În primăverile veșmântate,
Cu spada ce fosforescent lucește
Și o zweihänder purtată pe umeri feciorește.
Un pas șăgalnic? Un zâmbet de timid bufon?
Totul se rezolvă peste veacuri... la șprițul cu sifon.

Ochiul ei stâng împăienjenește scânteia
Măruntaielor de întunecime
Ce muruiesc chipul altui el,
Cufundat din ecoul simfoniei
Electrice în abisul lutului nimfei.
Zefirul îi șoptește degrabă atunce
Cu al pașilor colb peste munți și văi s-arunce,
Să-ncingă katana la brâu,
Zanbato-ul pe umăr s-așeze,
Căci o sosit ziua ca numele să se-nfățișeze.

În ochii nimfei un nume e captiv
Și liber din oglinzi cele două ombre-l vor.
Pământul crapă și crugul încremenește,
Norii însângerează răsculându-și tămâia,
Angelii se potopesc în decădere,
Eclipsa de zei lumii îi stinge văpaia
Iar corbii pregătesc festinul rozelor negre

Cadavericele lor pulpe se târșâie în nămolul aprins
Mâinile strâng mânerele până ce rubine din ele țâșnesc
Le străfulgeră irișii, limbile șerpuiesc un dialect respins,
Colții lucesc a beznă în soare, cețuri renasc,
Ielele dansează în hore burlesc
E lupta umbrelor pentru un nume...
Dintre ele, doar una poate rămâne.

Condeiu-mi întinat
Scrijelește rune
În pergamentul celor petrecute.
Îngemânate cu drumul meu către tine,
Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;
Freamătul frunzelor de oțel
Ce se-ncătușează reciproc
Devine un gând ce mângâie fantasme.

Au fost doi gemeni, umbre făr' de un sfânt,
Și nu e sfârșitul ca de basme,
Dar voi ați vrut ca să-l aflați...
Nimfa așa le-a hărăzit titulatura:
„Un nume sculptat, la fiecare, pe piatra de mormânt!”