Hai la mine!

Hai la mine! Hai la o cafea,

Să îți povestesc ceva, fată,

Despre un vers și un stih cu aroma mea,

Cum nu au mai fost vreodată.

Te aștept să îi porți aroma

Între gândurile pline de păcate,

Să le împărtășim fantoma

Între ceruri și abisuri întunecate.

Hai să dormi la mine,

Să ne distrăm ca două nebune,

După noi zeii toți să suspine

Și noi să privim astrul de apune.

Poetul – prostul!, e nesimțit!

Căci de multă vreme-i mort;

Dovada că eu l-am iubit –

Inima-i la gât salbă o port.

I-am zis: „Nu mai fă! Gata!”

Și s-a terminat!

Era cu altă muză... I-am dat cu lopata...

Și-n curtea din spate stă îngropat!

Să îți povestesc ceva, fată,

Între gândurile pline de păcate,

Cum nu a mai fost vreodată,

Despre cărnuri din mine cu poesie pe veci legate.

Oh, leșin de râs! Hai la o cafea!

Hai, vino degrabă, să dormi la mine!

Căci tu ești o muză, cum era și ea!

Ne vom distra împreună, vino la mine!