luni, 30 martie 2015

Creamer or pint?



Resurrected in a surrogated heaven’s infestation,
Shadowed by six sun’s methylation,
There once was an otherworldly champion
A radioactive warranter of biomass atomization,
Gluttingly devoured by time’s ununseptium aberration.

The directorial angels fell discolored in risen malediction;
Gravitating around blissful sins like freaks in perdition
Their wings got shattered in removable benediction,
The overdressing halos are lacerated by muse’s hair flailing castigation.

Humans’ pasty meat, deep within the boiling cauldrons, protested in exaltation…
They brightly decay in mellow tastes, entombed in a gastronomical exhibition:
Served with fresh eucalyptus and squirmingly howling creepers, grieving onion,
And tail of a Nemean lion.

Interword an echo haunts his mind’s infinite space with a babbler of a question:
“To enjoy the durableness of the tainted aromas with corrupted passion,
Do I choose the creamer or the pint option?”

sâmbătă, 28 martie 2015

Aproape viu (glosă)



O memorie se desprinde din tenebră de rugiuniu...
O memorie ce stă scrisă în vâscos rubiniu...
O memorie aflată sub stindard alb-vișiniu...
O memorie ce stă testimoniu...
O memorie cu nucleu de uraniu...
O memorie când fost-am aproape viu...

Un licăr șlefuit în beznă frânge timpul rectiliniu –
Bufnițele invocă un moment al destinului straniu.
Tempeste de idei antice străpung al catedralei craniu,
Renăscând suflete în al muzelor baptiseriu;
În vreme ce la o dată neurmată pe treaptă de mileniu,
O memorie se desprinde din tenebră de ruginiu.

Prin eter curge balsamiu
Nectarul cafeniu.
Posedat de un subllim deliciu,
Descendent din mistic neguriu,
Prin vene-mi glăsuiește cu dulcele-i echinocțiu
O memorie ce stă scrisă în vâscos rubiniu.

Este vremea roților de tren să rostească un omagiu
Și să scrie decade de nemurire într-un scurt pasagiu:
Un templu al libertății pe veci orânduit cu har și prestigiu,
Ce cu dragostea sa te cheamă în peregrinagiu...
Răsună cânturile cavalerilor săi, descriu un înalt privilegiu –
O memorie aflată sub stindard alb-vișiniu.

Dezlănțuit în al condeiului ravagiu,
Pun armura de obscur trandafiriu
Și abat asupra muzelor supremul sacrilegiu:
Le învălui în tempestuos sarcofagiu
Și le scriu epitaful pe al pielii pergament sidefiu –
O memorie ce stă testimoniu.

Te orbitează efervescent ca un pozitroniu,
Un bombardament toxic de atingeri din plutoniu.
Sucumbi într-un sicriu de ruteniu
Și te scobori, osândit, în acizi de pandemoniu,
Bântuit de o pasăre Phoenix din atomi de seleniu –
O memorie cu nucleu de uraniu.

Cadavrul se despoaie de al plumbului giulgiu,
Se ridică nemuritor și iese din crematoriu;
Îmbălsămează muritorii în suav carnagiu;
Desprinde tainic altarele și le aduce pe sfântul osuariu
O jertfă la bătaia ultimului orologiu –
O memorie când fost-am aproape viu.

O memorie când fost-am aproape viu...
O memorie cu nucleu de uraniu...
O memorie ce stă testimoniu...
O memorie aflată sub stindard alb-vișiniu...
O memorie ce stă scrisă în vâscos rubiniu...
O memorie se desprinde din tenebră de ruginiu.

Miracol de obscuritate



Poteci de cenușă dezmiardă infinitul,
Iar palida simtire le cutreieră asfințitul;
Tenebrele se deschid în eclipse limpezi
Și hămesite înghit fetuși de aștrii fragezi;
Sicrie se topesc în radiație de sânge vulcanic
Și sunt invocate să jertfească soarele tiranic;
Nori de plumb își cern lacrimile vâscoase
Și pântecul rațiunii naște fantezii întuecoase.

Rațiunea-n cenușă cutreieră fantezii de plumb
Și corbul naște poteca palidă jertfind un golumb.
La asfințit, hămesitul infinit se deschide haotic
Și-n al său pântec ne invită hipnotic...
Sângele vâscos invocă fragede simțiri
Dezmierdând prezentul și punând în sicrie amintiri
Cenușa topită de muze în limpede apocalipsă
Respiră zei pe aripi de muibundă eclipsă

Dar un miracol e scris în litere de obscuritate
Cu o maestuoasă umbră savurez nectarul unui dialog –
Un eveniment sublim, de o divină raritate,
Consemnat în cronici de cronograful inorog.

Epistola unei umbre resuscitate



Epistola unei umbre resuscitate
Se scrie cu întinatul condei al creaturilor decăzute.
Îngeri tenebroși sfâșie aripi de lumină
Și năvălesc, opiați de a buzelor de muză morfină,
Să scrie cu întinatul condei al creaturilor decăzute
Epistola unei umbre resuscitate.

Epistola unei umbre resuscitate
Sfărâmă platoșe făurite în paradise vâscoase...
Un trup ruginit decade în venin de zeiță inocentă,
Cu un zâmbet topit pe iz de pucioase
Și cu cerberi hulpavi ce-i mângâie dalbele oase;
Poartă în lanțuri o povară efervescentă –
Epistola unei umbre resuscitate.

Epistola unei umbre resuscitate
Poartă în lanțuri o povară efervescentă –
A haosului profeție din beată antichitate:
Un bard sosi-va din negură incandescentă;
Sfărâma-va platoșe făurite în paradise vâscoase...
Cu epistola unei umbre resuscitate.

Cărnuri de îngeri



Cu îngeri decăzuți, în fantasme descompuse,
Abandonați în aroma acrie a umbrei soarelui,
Radiezi ruinoasă la căpătâiul cast al universului.
Nimburile nefroase taie pielea-ți extatică și o împletesc.
Urletul teluric gustă din tortura șoaptelor,
Revelația unei reflexii rigide îi străpunge ecoul...
Intemnițată este putreziciunea carnală în condeie de aripi sfâșiate.

Haosul mușcă hulpav din stârvul viu al nemuririi.
Azvârliți de luna cutremurată, aștrii se dedau tenebrelor.
Negurosu-ți nud este sacrificat ocult pe altar din oseminte de amor...
Țarină feerică! Aruncă tempestuos eterul descompus al firii!

Păgânele gânduri se plimbă prin primitivul părăginit al păcatului prohibitoriu;
Umbrele usucă lumina în eclipse de suflete pustiite;
Leșuri dansează un vals macabru, se revoltă și muritorii subjugă...
Plumb corporal de muză, în esențe, injectezi în venele condeiului întinat –
Atrocitatea antică a desfrîului pe crudul pergament înalță o rugă.