joi, 19 martie 2015

Ultima dimineață de marte

Cerul se despletește de giulgiul nopții
În straturi de bleu și rubiniu,
Dantela sculptată a soarelui trezește sorții
Și trupu-ți cimentat este iarăși viu.

Cerul se despletește de giulgiul nopții,
Luna poposește în a soarelui umbră fantastă,
Stelele se sting precum cadavre ce pășesc pragul eternității
Și norii suprimă somnul – pe altar de senin o jertfă castă.

În straturi de bleu și rubiniu
Ale dimineții raze străluce în chip și fel...
Al creației pastel pare vesel și aproape viu –
O reverie ce lasă gândurile opiate în tenebre de castel.

Dantela sculptată a soarelui trezește sorții
Și îi petrece în sufletele inanimate.
S-a dus eclipsa de arome pe aripile nopții
Și biciul aurorei cărnurile pe îndeletniciri le-mparte.

Și trupu-ți cimentat este iarăși viu...
Tu, al nostru templu, te deschide în versuri desmierdate!
Ne punem armurile și ridicăm străbunul stindard alb-vișiniu...
Nemuritori plecăm cântând să eliberăm noeme cenzurate.