Noaptea
trepidează în licărul ultimului
astru.
Soarele învie precum cel dintâi sihastru.
Cenușa nopții e pe ceruri împrăștiată,
Norii albi se scoboară în sicriul de
fantomă sfâșiată.
Lanțuri de rugină se înconvoaie pe roua
cea senină,
În timp ce cărnuri de îngeri, pe fire de
plumb, cuminți, se-anină.
Noaptea e-n cenușă iar soarele-i Vezuviul,
Lanțuri de carne sfâșiată îmi hrănesc
pustiul,
Nori de sicrie sihastre se-nconvoaie pe
tărâmuri păgâne,
Iar fantoma-ți trepidează și ritualuri
mute vrea să-ngâne...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu