miercuri, 18 martie 2015

Dimineața fără nume



Noaptea trepidează în licărul ultimului astru.
Soarele învie precum cel dintâi sihastru.

Cenușa nopții e pe ceruri împrăștiată,
Norii albi se scoboară în sicriul de fantomă sfâșiată.

Lanțuri de rugină se înconvoaie pe roua cea senină,
În timp ce cărnuri de îngeri, pe fire de plumb, cuminți, se-anină.

Noaptea e-n cenușă iar soarele-i  Vezuviul,
Lanțuri de carne sfâșiată îmi hrănesc pustiul,
Nori de sicrie sihastre se-nconvoaie pe tărâmuri păgâne,
Iar fantoma-ți trepidează și ritualuri mute vrea să-ngâne...