vineri, 18 septembrie 2015

From mountains to plains (no tomorrow)



Tops of raw green
Now lay in soil and dust.
Millennia they were the richest
Landscapes of mountains you had seen,
Now mutated in sickest
Way by humans with souls of rust.
Ghosts of the artificial pastel that have never been
Other than green,
Even during the Ice Age…
But returning to our modern stage,
Since the mountains became populated,
The toll of mass extinction
Every day was and is played.
As green were the mountains, lands in fruition...
Cut down in a twinkle, by industrialization flayed –
Oaks, tigers, elephants and pines
Reached the expiration dates before their prophetic deadlines.
Until now the local Asian apocalypse were only the floods – “China’s Sorrow”,
But who can live when there’s no tomorrow?!
Worry not! Cause nature shall conquer all again!
Even where humans have taken and slain…

vineri, 11 septembrie 2015

Feea dezgolită



Toamna asta vinde primăveri, treizeci numărate,
Pe o uliță cu pietriș ce duce la cetate,
Prin dumbrava înaltă și supt bolta azură,
Împărțind primăverile în zile... care mai dalbă, care mai sură.

Prin ombra falnicilor pomi cu smaragdină coroană
Amurgul croșetează destine invocând pe a sa patroană:
Feea înțeleaptă, cu vrăji pe aripi de șoapte,
Feea înveșmântată cu înstelata noapte.

Feea cu cingătoare din ramuri de măslin,
Pășește pe uliță, cu îmbletu-i felin,
Schițată parcă de condeiul legendelor cu zei
Cu păru-i despletit, cu struguri drept cercei,

Sprâncene în arcade, peste smaragdine catedrale
Ce îi vernisau tablouri cu toride peisaje pastorale.
Feea pe aceste meleaguri, pe gânduri și-n tăcere, căta să pribegească,
Iar ploaia din ceruri degrabă sosea, ca silueta-i s-o drăgostească.

Studia fără tăgadă stihuri și ritualuri ca să-nvingă toamna,
În vreme ce zilele încătușate trecutului în iarbă le-nsemna...
Damnarea era dulce, rubinie și ispititoare,
Amintiri ce zburdau libere, printre clipe primale și orbitoare.

Și nu este esență de cimilitură pentru feea diafană,
Eternitatea nu este castă și jertfa nu este profană,
Căci pe o uliță cu pietriș ce duce la cetate
Toamna îi va vinde primăveri, treizeci numărate.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Din gândurile unui mercenar



În frunzele soarelui ce scânteie a rugină
Stau cadavre să se prăjească și cripte în ruină.
La mormânturile păgâne azi nimeni nu va mai cânta...
Totul se plătește și pe toți ne veți  uita!

Mi-aduc aminte, de parcă ieri ar fi noul mâine,
Cum arcanul ce venise... plecă precum un câine...
Flămând sosi după proaspăta carne de feciori...
Un ultim icnet scoase, înainte să-l facem oale, ulcele și fiori.

Și ni se duse vestea de bestii și de fiare,
De la soare răsărit și până la apune soare;
O mie de capete ce se iveau mereu în zare
Și de o sută de ori pe atât cădeau desprinse la picioare.

Și ne-au zis bătrânele maici, să nu mai facem ele ne-au zis,
Că altfel pieri-vom toți înghițiți de hulpavul abis,
Că totul e o miciună, și adevărul în tot e scris ca blestem,
Și că de plecâm, noi de întors nu mai putem.

"Du-te, pentru orice glie și patrie să mori!
Du-te și-ți va fi momântul acoperit de flori!
De flori uscate și zeci de buruieni,
Mucegaiuri alese, mușchi și alți licheni!

Du-te și te luptă făr' de glorie și idealuri!
Du-te și fă pază peste munți și ape, peste văi și dealuri!
Du-te și aici vreodată să nu te mai întorci!
Du-te-n &@%$# (pardon, aci descrisă era o albie de porci)!"

Și mă dusei ca fraierul pe fictivul ultim front,
Cu toți amicii la fel de veseli și buimăciți.
Căzui între ultimii pe sângeriul orizont,
Văzând toți frații uciși și ciuruiți.

Uită-te sergentul cum zboară spre ceruri cât mai iute,
Pe aripi de zgomotoasă și cutremurătoare grenadă!
Vai! Maiorul îl urmează cum răzeșul urmează pe ciute,
Mângâiat de lunetistul ce n-apucă să-l vadă...

Căpitanii și prietenii fără de lanțuri și de țel
Cu schije fură decorați supereroi... toți... oameni de oțel!
Iar eu, am fost martorul lor în viață
Înainte să mă dezmembreze, tras pe cai în piață.

marți, 1 septembrie 2015

Murder she wrote



It is the 1369th millennia
After the Grand Insomnia…
Year of the tenebrous Chaos…
New England is on ocean’s depths
Unfolding enigma’s of billion deaths.

Upon its ruins are new risen territories,
Deformed and tormented,
Of sinful ancestries,
And shapeless of shades…
And the name was suited:
The Coast or The Ribs of Hades.

The weaved shrouds of lies
Veil the naked truth
Between beastly cries,
Were darkened creatures roam in their youth–
A rotten corpse left
To be a feast famished worms,
Livid and lifeless in appearance,
Stiffened in enriched exuberance,
With the walls painted in theft
By viscous blood in cuneiforms.

Was it an alluring suicide?
Or was a vile deed by other hide?
An intrigue to all bystanders
By the unholy wanders:
Coins crucified to the ceiling…
The money in the walls abandoned untouched…
Oh! So alluring…
The police got them pouched.

The mystery had zounds of fogs and mists,
Eclipses and pouring with magic and fists;
But the Goddess Akasha had mercy upon their souls,
She set in a quill and sent a witch of a writer to solve the fouls.
Upon crafting the emerald charm inscribed in enchanted note
All could see that moment… It was MURDER she wrote!