Poteci de cenușă dezmiardă infinitul,
Iar palida simtire le cutreieră asfințitul;
Tenebrele se deschid în eclipse limpezi
Și hămesite înghit fetuși de aștrii
fragezi;
Sicrie se topesc în radiație de sânge
vulcanic
Și sunt invocate să jertfească soarele
tiranic;
Nori de plumb își cern lacrimile vâscoase
Și pântecul rațiunii naște fantezii
întuecoase.
Rațiunea-n cenușă cutreieră fantezii de
plumb
Și corbul naște poteca palidă jertfind un
golumb.
La asfințit, hămesitul infinit se deschide
haotic
Și-n al său pântec ne invită hipnotic...
Sângele vâscos invocă fragede simțiri
Dezmierdând prezentul și punând în sicrie
amintiri
Cenușa topită de muze în limpede
apocalipsă
Respiră zei pe aripi de muibundă eclipsă
Dar un miracol e scris în litere de
obscuritate
Cu o maestuoasă umbră savurez nectarul unui
dialog –
Un eveniment sublim, de o divină raritate,
Consemnat în cronici de cronograful
inorog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu