vineri, 14 aprilie 2017

Ombra XVIII



Șopote, ehouri, înfiripate chimere
De ale mele muze mă tem
Pergamentul gogește sleit în tăcere
De ale mele muze mă tem

E o primăvară spânzurată saharian
De bolta cu nouri de plumb; o temere
Se plimbă nevrotic în vene de ruginit fier
Relevă șopote, ehouri, închipuite chimere

Vin denudate în valsuri tempestuoase
Cu nuri nescriși încă de buze
Cu poeți între coapsele lor abandonați
Cu siluete de amazoane maiestuoase
Anonimele caligrafii, în icoane de muze,
Devin capodopere de zei grizați

Dănțuie... în sicre petrecute efemere
Noaptea se lasă... dănțuie burlesc... să le chem
Cu șopote, ehouri, conjurate chimere?
De ale mele muze, eu, totuși, mă tem.

Și mă tem de ale mele muze
Mă tem că nu-mi vor mai picura
Slove pe buze
Că mă vor alunga din tenebre în lumini
Nu îmi vor mai fi călăuze
Poate mă vor zări printre arini
Și vor începe să se amuze
De soarta-mi de aed
De noemele-mi difuze
Dar cât timp haosul e fraged
Eu mă tem de ale mele muze
Cerurile toate le știu de păcătoase
Pe ale mele sfinte muze
Dar sunt feroce de frumoase
Și nu e chip sau îndoială
Obliterate sunt și scuze
Când din neant vine unica răceală
De ea ne temem și eu și ale mele muze