Șopote, ehouri, înfiripate
chimere
De ale mele muze mă tem
Pergamentul gogește sleit în
tăcere
De ale mele muze mă tem
E o primăvară spânzurată
saharian
De bolta cu nouri de plumb; o
temere
Se plimbă nevrotic în vene de
ruginit fier
Relevă șopote, ehouri,
închipuite chimere
Vin denudate în valsuri
tempestuoase
Cu nuri nescriși încă de buze
Cu poeți între coapsele lor
abandonați
Cu siluete de amazoane
maiestuoase
Anonimele caligrafii, în icoane
de muze,
Devin capodopere de zei grizați
Dănțuie... în sicre petrecute
efemere
Noaptea se lasă... dănțuie
burlesc... să le chem
Cu șopote, ehouri, conjurate
chimere?
De ale mele muze, eu, totuși,
mă tem.
Și mă tem de ale mele muze
Mă tem că nu-mi vor mai picura
Slove pe buze
Că mă vor alunga din tenebre în
lumini
Nu îmi vor mai fi călăuze
Poate mă vor zări printre arini
Și vor începe să se amuze
De soarta-mi de aed
De noemele-mi difuze
Dar cât timp haosul e fraged
Eu mă tem de ale mele muze
Cerurile toate le știu de
păcătoase
Pe ale mele sfinte muze
Dar sunt feroce de frumoase
Și nu e chip sau îndoială
Obliterate sunt și scuze
Când din neant vine unica răceală
De ea ne temem și eu și ale mele
muze
