XL

O lalea violet, pe corpul nimfei trandafiriu,

Străpunge sufletu-i livid ce odată era viu,

Neantul îi topsichează anima întru a ei goliciune –

Sacrament de sărut profan; leapăd o-nchinăciune

Și o scobor pe tulpina lalelei,

Așternând-o precum un văl catifelat

Peste grădina edenului nimfei.

O icoană plumbuită în ființa ei

Se reflectă în oglinda cerului înstelat,

Căutând sfinte păcate pe ale sale alei.

O cătare

Își căuta cazare

În a mea zare –

Idilică exorcizare...

Imortalizare...

În pastel de chimere din slove-n ruină

Se cutremură monumentul de supt zeii sluți.

Un angel decăzut, în vene i se plimbă o ea divină,

E geamănul meu lichefiat în noi renăscuți.

Eu de mine,

El de sine,

Eu de el și sine de mine

Izbăviți...

Ispitiți

De o lalea violet, pe corpul nimfei trandafiriu...

Îi străpungem sufletul livid și zâmbetu-i e viu.