marți, 19 aprilie 2016

XL



O lalea violet, pe corpul nimfei trandafiriu,
Străpunge sufletu-i livid ce odată era viu,
Neantul îi topsichează anima întru a ei goliciune –
Sacrament de sărut profan; leapăd o-nchinăciune
Și o scobor pe tulpina lalelei,
Așternând-o precum un văl catifelat
Peste grădina edenului nimfei.
O icoană plumbuită în ființa ei
Se reflectă în oglinda cerului înstelat,
Căutând sfinte păcate pe ale sale alei.
O cătare
Își căuta cazare
În a mea zare –
Idilică exorcizare...
Imortalizare...
În pastel de chimere din slove-n ruină
Se cutremură monumentul de supt zeii sluți.
Un angel decăzut, în vene i se plimbă o ea divină,
E geamănul meu lichefiat în noi renăscuți.
Eu de mine,
El de sine,
Eu de el și sine de mine
Izbăviți...
Ispitiți
De o lalea violet, pe corpul nimfei trandafiriu...
Îi străpungem sufletul livid și zâmbetu-i e viu.