Un ea abisal îngropată în sinele zeității păgâne
Adastă sfâșiată pe tăișul celor treisprezece animi,
Părul ei de petrol se aprinde în scânteia întunericului,
Mângâierea ochilor ei de smarald străfulgeră norii
Plumbuiți în lacrimi de sărutări cadaverice,
Obliterarea minelui în fantasma tinelui
Despletindu-ți sufletul de proaspăta ei carne.
Silueta-i de felină vagabondează burlesc denudată
Căutând amurgul trandafiriu al timpurilor.
Nimfă din fee străbune spintecă reveria dalbă
Revelând, cu un surâs cabalistic,
Feciorelnici nuri bătuți cu diamante hipnotice.
Preschimbă haosul în mine oglindit de stafia tinelui,
Cu un ea abisal îngropată în sinele zeității păgâne
Rădică temple albe cu altare vișinii...
Iar creația străbate orizontul nemărginirii
În barbarisme de amor sălbatec,
Devorând universuri de păcate lichefiate
Supt cerurile-nalte și vâscoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu