Ea despre sine

De sinele meu stă în ştreang Întunericul preacucernic
Contemplând infinitul ce nu i se cuvine
Soarele îşi potopeşte lacrimile dogoritoare
Lepădând seninătatea unor Timpuri
“- Ce creatură a zămislit haosul?
În ce baptiseriu din Styx fost-am sfințită în tenebre?”
Repausate stele se oglindesc pe rebeliunea cutremurată a razelor lunii,
Testimoniu al decadenței abisului care îmi curge prin vene;
Sinele nu se descinde prin nucleare şi nalte raiuri,
Adoră să adaste în purgatoriu
Trăgându-mă în lanțuri prin țărâna umedă a sentimentelor,
Până ce îmi simt buzele cuvânt nămolit de amoral amor
Şi sufletul jupuit de pe sâni întru suavă pervertire.
Colbul paşilor mei sunt ombre necartografiate
Ale stării de a fi eu cu mine în Ea.
Scrijelite epitafuri îmi plagiază
Renegatele taine când noemele mi se înfiripă...
Renaşterea la care sunt chemată de simfonia corvilor
Trezeşte întrebări:
“- Oare au putrezit sensurile răspunsurilor?
Care este tipologia continuității?
Unde voi fi fost eu exemplul unui mie?
Sau cum îi zice ăluia de mă vede pastel de înțelepciune?”
Cred că îmi plac unele desnudate burlesc,
Surori care mii de condeie pedepsesc
Zvârlindu-le în eterne temnițe de univers.
De sinele meu stă în ştreang Întunericul preacucernic
Contemplând infinitul ce nu i se cuvine...
Faptă bună şi dreaptă judecată -
Eu doar mie îmi slujesc.

Clipa de indoială

Această noemă versificată 
Îți este dedicată
Numai Ție 
În vecinicia ce va să vie. 

Orologiul se liberează în atemporal 
De Amor, glas care se întreabă 
“Ce este pe lumea asta mai puternic: 
Slova şi gândul sau foaia şi rândul?” 

Şi pe-Amor încearcă altă îndoială, 
Spusă în şoapte, cu sfială: 
“De condeiu-mi scrie ce stă pe buză, 
Unde oare-mi voi câştiga vrednica muză?” 

Dezgustat, renunță la nedumeriri, 
Văzând închipuiri şi alte uneltiri… 
Din iad de cotidian tipărit măiastru 
Amorul se retrage în saharian… sihastru. 

Şi-n păciuirea ce-i devine oază 
Vede ombre denudate în jurul la o rază; 
Trebuie sicre şi veleaturi, 
Amorul meditează 
Suav şi dulce “poate” alene-ntruchipează. 

Nu are slove noi, dar uitata grafie 
Îi revelează Universul pe care nu-l ştie: 
Cu fecioare, altare, divinități şi rituri păgâne, 
Cu barzi, cavaleri, magie… rămâne 
Pana un haos şi începe să îngâne 

Un lament burlesc ce conjură junii; 
Corbii răspundesc ecoul sub Sonata Lunii… 
Pe Amor îl cuprinde curajul din legende, 
Se-ntoarnă la zămisliții zori, 
Criticii de bolta cerului să-i suspende; 

Revino precum Sânzienele în visuri 
De azi, tu eşti acesta, numită Amor, 
Condeiu-ți să nu realizeze compromisuri 
Scrijelește, Amor, 
Voroave de zor, 
Fi demnă şi degrabă te amuză, 
Tu eşti sânta dualitate: scrib şi muză!

Singurătatea de Dragobete

În cameră se prelinge zefirul,

Cu o lividă rază de lumină;

E timpul să depănăm firul

De Eros, dragoste senină...

Din multe legende și închipuiri,

De pe vremi, bardul se spovedește

Despre crăiasa ce nu se iubește

Vreodată, abandonată în tăinuiri...

Sta plictisită Singurătatea,

Oftând în plumb tomnatic,

Sorbea în umbre simplitatea

Unei cafele cu parfum lunatic;

De se uita la fereastra clară

Vedea societatea-n perechi,

Situația era dramatic de ilară

Căci noi erau toate... Și toate vechi.

Adastă și, în sfărâmata oglindă,

Piaptănă părul de abanos

Cu mișcări lente, meticulos,

Poate... poate...  vine Amor în tindă.

Pe sânii ei dalbi așterne

Roze, să grizeze condeie,

Pe chip stau măștile eterne

Născute din cenuși de idee.

Sta din zori și până-n seară

Învârtindu-se mereu prin casă,

De e iarnă sau de-i vară,

Pregătită să fie cea aleasă.

Pe lângă poartă se petrec

Îngeri, Feți Frumoși, Balauri,

Dar nu vin, pleacă, și doar trec

Până și studenții făr’ de lauri!

Se abat prin minte clipe sute,

Minute lichefiate, luna se stinge,

Veleaturi cu veleaturi trec mute...

Dragostea nu se distinge.

Și atunci i se întrezărește

Pe buze întrebarea cu păcate:

“Pe mine, oare, cine mă iubește,

De mă numesc Singurătate?’

Dorință de fecioară

Umbra lungă de singurătate

În brațele sale mă ascunde;

Dragă îi sunt, chiar jumătate,

Bântuind gânduri de secunde.

Amor și Eros, în răstimp,

De pe nouri cercetează

Să mă aibe veșnic

Sau doar un anotimp,

Dar umbra mă veghează.

Un semn aștept ochii să-mi vadă,

Un suflet cu inima ce vine de mă leagă,

Să mă răpească sub lună, din livadă…

Dar singurătatea e taină întreagă.

O viață ce lacrima petrece

Spre pământ, pe dalbii nuri,

Cutremurată de dor în tăcere...

Șoptesc ecouri peste veacuri...

Și condeiul se sfarmă în reverii,

Nu mai vrea să scrijelească singurătate:

Dragoste și săruturi vor fi în arșița verii!

O fee deveni-voi! Muza din Cetate!

Iarnă de examen

Un epitaf stă scris
Sub țărâna grea,
În pastel de amurg nescris -
Daimonul sfărâmat în cenușă de nea,
Cu viermi hulpavi
Ce îi stau pe față,
Răsăriți ștricănit și suavi,
Petrecând reflexii de viață.
Cristale de sine prelinse,
Din ochii plini cu vene
De plumb ninse,
Ciocnesc imortalitatea alene...
Neant...
Bacant...
În calendare fulguie a marți
Spre solitudinea verzilor cai.
În cavoul negru colivă de amor împarți;
Dacă mie nu îmi păstrezi, să știi!, e bai!

MMXVII I XVIII

Unde eu și tu cum
Rămânem în zale de acum
Troienind cu liubov păciuit în nou
Căci toate sunt vechi la noi în cavou

Utopii cu tine (interzise)

Topesc carne.

O așez în matrițele oaselor.

Bat monede eterne

În valuta viselor.

Tălmăcesc umbre de înviere

Descinse din al tău făurar;

Pribegesc spre un colț de animă

Pe a șoaptelor adiere,

Unde gingașa calică se reanimă

Așteptând iubirea-mi în natură sau numerar.

Nu fă achiziții cu toptanul,

De îndoielnică valoare;

Contrabandiștii joacă jianul

Când îți culeg în regrete zâmbetul de floare...

Fiecare vrea a o vinde,

Nimeni nu o mai oferă,

Febril o cați a cuprinde,

Salivând după un gram pus în cub ori sferă.

Și totuși iubirea e liberă pe piață,

Nu precum fericirea de e efemeră

Și al cărei preț se plătește pe viață.

Ridică-ți privirea și mâna o întinde,

Gram de tine cu gram de ea se va aprinde

Și creieru-ți va fi potopit în fiecare emisferă.

De vrei să conservi amorul letal

Fii tandră și mușcă-mă brutal,

Ori fii brutală și mușcă-mă tandru!

Savurează aroma deosebită

Într-un vals burlesc și domol,

Nu fi grăbită –

Pune-mi cordul în borcan cu formol,

La umbră de verde codru.

Chimere interzise,

De tine înfăptuite,

În hrisoave sunt prezise.

Sufletele contopite

Nu sunt diluate,

Ci în esențe explicite

Prizate narcotic cu voracitate.

Într-un colț de stradă, pe amiez,

Pentru al tău smarald opiant visez

Să-mi dezlănțui condeiul și să cedez.

Formele iubirii lichefiez,

Le sorb în seringă de eros,

Atașez al buzelor ac pentru un contact vaporos;

Din priviri te îmbrățișez,

Te străpung burghez

Și siluetele în vene ți le injectez...

Primește al meu păgân botez!

De undeva din ascunziș

De undeva din ascunziș

Văzut-am slove cu tăiș

Ruginit pe cord deschis

Sine duelându-se în abis

Ruine aduse la rang de pictură

Inundate cu venin chinezesc

Pic cu strop și picătură

Nutrind plăgi ce înmuguresc

Lichide din vene de suflet

Sfințite în durere

Condimentează a plăgilor avere –

Natura cadaverică ce rostește un pamflet

Vecinicia însă e doar o bază

În care să înhumezi haosul cu a ta rază

De a fost ofertă ori un sold

Eroarea va fi un imbold

Și de va fi trebuit

Numai timpul va fi martor

La ce a fost, este și va fi înfăptuit

Căci amorul se naște ca tartor