vineri, 3 decembrie 2010

În anotimpul minţii mele

Ceaţa gândurilor coboară mişeleşte,
Peste o inimă ce nu mai bate
Dar care mai iubeşte.
O măreaţă cetate zace astăzi în ruină
Distrusă de umbre ce se ascund în lumină,
De îndată ce ploaia asupra-i se abate
Peste suflet curgând a unei alte vieţi rugină.
Liniştea urlă printre sentimente împietrite
De dorul unui imperiu ce loc în astă lume nu a mai avut...
În tristeţea plumbuită de făţarnice pietre ce au fost năruite
Orologiul nopţii ora haosului a bătut
Şi fantoma zorilor de mâine se acoperă în uitare.
Au fost povestite multe vise... tu, cel mai frumos dintre ele!
Dar toate... sub eterna umbră au dispărut...
În anotimpul minţii mele!