În zori de toamnă

Ziua se ivește ca o noapte lividă, o altă fee ce se jăluie...

Corbii priveghează frunzele ruginii, de țărână spânzurate,

Iar crugurile sunt plumburi ce adastă îngândurate,

În gerul năprasnic, urbea cu sicra zorilor să învăluie.

O fantasmă, sus în foișor, stinge vitraliul de ombră și lucire.

Arborii pe alei dănțuie în șopotele simfoniei de vânt,

Madrigalul de table motorizate le răspunde-ntr-un cuvânt...

Un câine aleargă în jurul Toamnei – altă crudă nălucire,

Iar ziua se jertfește ca o noapte lividă, cu stârvina o amară ispită

De peisaje răzlețite ca un puzzle – pasteluri de colburi celebre,

Desprinsă din piroane și lanțuri de ale animii răceli și febre.

O tânguire tomnatică... la gura sobei... cu lacrimi de soare stropită...