vineri, 15 aprilie 2016

XXXVI



Din neant răsar în noapte
Stele nurlii și luna plină.
Sub cerurile negre, mii de fapte
Se adună în păcate făr' de vină.

În bordeie ce peste zi fost-au coapte
Adie o mireasmă nudă și cristalină,
E muza a cărei fantasmă o visezi în șoapte –
Lalea cu violet nectar, dalbi nuri și corp de felină.

Într-un act dalb de indisciplină
Al rațiunii grizate și inapte,
În odaia fără de lumină
Pun mâna pe ea, având animile scoapte:

„Ești cea ce în pierzanie mă alină,
Un desert mai dulce decât raiuri șapte,
Sunt hămesit după tine, cu dulceață de afină...
În astă haotică taină fii-mi-vei fidea cu lapte?”