miercuri, 12 aprilie 2017

Ombra XVI



Din tenebre lirice zămislit,
Un rege încătușat în neființă
Descinde în Abisul dezlănțuit,
Pășește sigur într-o nouă credință.

O nebunie cu ombre și muze,
De muritoare slove tăinuită,
Muțenia e tot ce rămâne pe buze
În amiaza toridă cu reverie nebănuită.

O șoaptă e pretutindeni în ecou
Din vremuri ce fi-vor demult apuse,
În ceruri plutesc miresme de plumb nou
Și EA angelii privește, în pasiuni decăzuse.

Pe tărâm unde aievea e supranatural,
Cu lighioane fermecate de sine,
Poetul e astrucat aproape și invernal...
Uite-l cum se rădică și-n brațele ei vine!

„Devino lacrimi ferice și liubovuri păcătoase
Strânge-mă la piept cu eternitatea... mă vrea!
Pătrunde-mi adânc în vene și-n oase!
Oferă-mi beatitudinea și-ți voi da nemurirea!”