Din tenebre lirice zămislit,
Un rege încătușat în neființă
Descinde în Abisul dezlănțuit,
Pășește sigur într-o nouă
credință.
O nebunie cu ombre și muze,
De muritoare slove tăinuită,
Muțenia e tot ce rămâne pe buze
În amiaza toridă cu reverie
nebănuită.
O șoaptă e pretutindeni în ecou
Din vremuri ce fi-vor demult
apuse,
În ceruri plutesc miresme de
plumb nou
Și EA angelii privește, în
pasiuni decăzuse.
Pe tărâm unde aievea e
supranatural,
Cu lighioane fermecate de sine,
Poetul e astrucat aproape și
invernal...
Uite-l cum se rădică și-n
brațele ei vine!
„Devino lacrimi ferice și
liubovuri păcătoase
Strânge-mă la piept cu
eternitatea... mă vrea!
Pătrunde-mi adânc în vene și-n
oase!
Oferă-mi beatitudinea și-ți voi
da nemurirea!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu