Ombra IX

Pe un pleș țiclău de munte

Raze de potele cărunte.

Le hoinăresc,

Tălpile-mi mângâind

Țărâna, pân’ de o cuprind

În vals nelumesc.

Prin văile verzi odată

Trece o albie secată –

Saharian pastel,

Abisal cufundat,

Cum am aflat

De la castel...

Aud o chemare:

„Descinde pe înserare

La sadul din vale

Unde semeții munți

Sărută a cerurilor frunți

S-ajungi pe șerpuita cale!”

Gândul anin

De oleacă de vin,

Ca până la noapte

Să ajung, așa voiesc,

Mândrei să-i graiesc

În iatac tainice șoapte.

Poarta dobor

Plumbuit cu amor,

Pețind o sleamă de viață

Nebunească –

Postulare feciorească:

Degrabă s-o iau de soață.

Sicra aniversară,

Din nedereasă dulce-amară,

E în novembre culeasă.

Icoana de întunecime neîmblânzită,

De zei în libațiuni blagoslovită,

Sub cenușile cerului... Aleasă!

Rămân pe cer mii de rubine,

Animi de ea și de mine;

Clocotesc ecouri prin cătune

Precum tunetele în tempeste

Și fulgerul ce-l vezi și nu mai este:

Singurătatea-mi în aurora ei apune.

Lepădând umbre și nori,

Când ițesc sfioșii zori

Dintre nurii de fătucă,

În surâsuri abandonate

Și sărutări înmiresmate,

Devin din om... nălucă...