luni, 3 aprilie 2017

Ombra IX



Pe un pleș țiclău de munte
Raze de potele cărunte.
Le hoinăresc,
Tălpile-mi mângâind
Țărâna, pân’ de o cuprind
În vals nelumesc.

Prin văile verzi odată
Trece o albie secată –
Saharian pastel,
Abisal cufundat,
Cum am aflat
De la castel...

Aud o chemare:
„Descinde pe înserare
La sadul din vale
Unde semeții munți
Sărută a cerurilor frunți
S-ajungi pe șerpuita cale!”

Gândul anin
De oleacă de vin,
Ca până la noapte
Să ajung, așa voiesc,
Mândrei să-i graiesc
În iatac tainice șoapte.

Poarta dobor
Plumbuit cu amor,
Pețind o sleamă de viață
Nebunească –
Postulare feciorească:
Degrabă s-o iau de soață.

Sicra aniversară,
Din nedereasă dulce-amară,
E în novembre culeasă.
Icoana de întunecime neîmblânzită,
De zei în libațiuni blagoslovită,
Sub cenușile cerului... Aleasă!

Rămân pe cer mii de rubine,
Animi de ea și de mine;
Clocotesc ecouri prin cătune
Precum tunetele în tempeste
Și fulgerul ce-l vezi și nu mai este:
Singurătatea-mi în aurora ei apune.

Lepădând umbre și nori,
Când ițesc sfioșii zori
Dintre nurii de fătucă,
În surâsuri abandonate
Și sărutări înmiresmate,
Devin din om... nălucă...