Spectru cu un aed și a lui muză

Printre cețuri de mătase,

Dalb senin de fee,

Din ombre întunecoase,

Devine senzuală odisee.

În ochii ei sticlesc chimere

Cu pasiuni versificate.

În șoapte de ocultă inițiere,

Sub a aștrilor mireasmă,

Se relevă voluptoasa fantasmă...

Oh, ceruri!

În brațele-i – serafice lanțuri,

Aedul petrece clipe grizate.

Cu buzele ei senzuale

Înflorește anotimpuri.

Daimonul slovei adastă ferecat

Pe limba sfintelor păcate;

El frământă rubiniile petale

Ale neîmblânziților ei nuri,

Lăsându-se fermecat

De opianta lor amoralitate...

O horă de libertate

Fără hotare se-ncinge

La Liubov în cetate...

Desfrâul mută și-nvinge!

Ea bea nectar de vers

Din pocal de taine,

Și devine izvor de univers...

Carnea ei cărnuri învăluie –

Ale aedului prorocite haine,

Cu măsurile ce i se potrivesc,

Îl topesc

Și animile-i dezvăluie.

Briza unor mângâieri,

Brutal de drăgăstoase,

Azi, mâine și ieri,

Penetrează vene și oase...

Unghiile ei sunt necruțătoare diamante

Ce regulează sentimente și rațiuni

Să devină realități excitante

Preapline cu dorințe și alte minuni...

A nimfei respirație decadentă

Potopește ca un jurământ,

Iar coapsele-i de adolescentă

Smintește aedul într-un vicios legământ:

O promisiune în templul unde

Ei sunt muritori și zei deopotrivă –

El în abisul ei pe veci să se cufunde,

Ea să-i fie vecinic lui glie, muză și divă.

El, Perseu, și Ea, Meduză,

Aedul și a lui muză

Se prefac în Haos creator...

Un androgin seducător...

Două trupuri lichefiate...

Ezoteric meșteșug...

Ei... Vicleșug...

Noi... Eternitate!