sâmbătă, 17 septembrie 2016

Spectru cu un aed și a lui muză



Printre cețuri de mătase,
Dalb senin de fee,
Din ombre întunecoase,
Devine senzuală odisee.

În ochii ei sticlesc chimere
Cu pasiuni versificate.
În șoapte de ocultă inițiere,
Sub a aștrilor mireasmă,
Se relevă voluptoasa fantasmă...
Oh, ceruri!
În brațele-i – serafice lanțuri,
Aedul petrece clipe grizate.

Cu buzele ei senzuale
Înflorește anotimpuri.
Daimonul slovei adastă ferecat
Pe limba sfintelor păcate;
El frământă rubiniile petale
Ale neîmblânziților ei nuri,
Lăsându-se fermecat
De opianta lor amoralitate...

O horă de libertate
Fără hotare se-ncinge
La Liubov în cetate...
Desfrâul mută și-nvinge!

Ea bea nectar de vers
Din pocal de taine,
Și devine izvor de univers...
Carnea ei cărnuri învăluie –
Ale aedului prorocite haine,
Cu măsurile ce i se potrivesc,
Îl topesc
Și animile-i dezvăluie.

Briza unor mângâieri,
Brutal de drăgăstoase,
Azi, mâine și ieri,
Penetrează vene și oase...
Unghiile ei sunt necruțătoare diamante
Ce regulează sentimente și rațiuni
Să devină realități excitante
Preapline cu dorințe și alte minuni...

A nimfei respirație decadentă
Potopește ca un jurământ,
Iar coapsele-i de adolescentă
Smintește aedul într-un vicios legământ:
O promisiune în templul unde
Ei sunt muritori și zei deopotrivă –
El în abisul ei pe veci să se cufunde,
Ea să-i fie vecinic lui glie, muză și divă.

El, Perseu, și Ea, Meduză,
Aedul și a lui muză
Se prefac în Haos creator...
Un androgin seducător...
Două trupuri lichefiate...
Ezoteric meșteșug...
Ei... Vicleșug...
Noi... Eternitate!