Gând de toamnă

Umbrele soarelui, de torid pustiite,

Negurile toamnei în rugină relevă...

Alburii ceruri în temnițe plumbuite

Murmură lacrimi de ruină colectivă...

Alei de beton îmbrățișează fantasme

Lepădate pe altare de visuri grizate...

Geruri cadaverice se plimbă în  basme...

Adastă ale noastre iubiri de noi exorcizate.

Mă uit împrejur… sticlește livida toamnă:

Vuiește vântul într-o simfonie crudă,

Idilice plaiuri devin gri păienjeniș,

Crepusculul se spânzură de hâd orizont,

Iele dănțuie desnudate burlesc în gând.

Ocultele chimere jertfesc pastelul de simțăminte;

Serenitatea păgână descătușată

Decade și te reneagă în brațele

Eternelor nimfe ce-mi pervertesc ființa.

Zori lichefiați în zeița cu perfuzia de ambrozie nudă,

Ambalați opiant în cețurile nebuniei de tine!

Muribund să fiu și peregrinez spre haos –

Beatitudinea vrăjilor de smarald revine!

Eu, pe banca putrezită, fredonez siluete în lanțuri...

Tu, o memorie nedevenită, cartografiezi hanțuri...

Eclipsa mormântată în oglinda lacului

Sângerează corbi vagabonzi în feeria funebră.

Iele dănțuie desnudate burlesc în gând,

Leagă în jurământ bolnav plumbul de toamnă.

Aprige frunze îmi biciuie chipul tremurând.

Caut sălbatece mistere ce în crud eros mă înseamnă,

Ridic privirea spre temnița cerurilor și zâmbesc:

Iele dănțuie desnudate burlesc versificate în gând...

Mijesc desfrânații zori în mihamea și îmi amintesc

Istoria muzelor ce între ele de mâine daimonu-mi vând...