Bătălia pentru un nume

Condeiu-mi întinat

Scrijelește rune

În pergamentul celor petrecute.

Îngemânate cu drumul meu către tine,

Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;

Freamătul frunzelor de oțel

Ce se-ncătușează reciproc

Devine un gând ce mângâie fantasme.

Sunt gemenii orbiți de nimfă

Ce peregrinează surzi pe sahariana identitate?

Afla-vom în curând tu cată și socoate...

În al ochilor oglinzi

De nimfă ce ține

Numele prizonier în alint

Precum păcătosul își aniversează vina,

Se prind înlănțuite cu timpul

Două umbre ce pipăie lumina –

Sicre fără nume lichefiate

Pe ale veciniciei grinzi.

Realitățile lor își fac de petrecanie

Pe țărâna plumbuită

În miezul picăturii de haos juruită...

Peste ombre se prelinge

Cenușa vâscoasă ce din Tartar ninge,

Le desnudă siluetele de stele căzătoare,

Le este martor la nelegiuita încleștare;

Voaluri sunt obliterate în dramatism,

Tăinuite de sine în valuri și giulgiuri,

Și ferecate în cătușe de suav fanatism.

El străvăzut în ochiul ei drept:

E o animă de păciuire fragedă

Ce spune „Te aștept!”;

E devreme de vreme

Ce își prelinge umbra

Cartografiind ai nimfei nuri dezgoliți.

Universul lui se zămislește

În primăverile veșmântate,

Cu spada ce fosforescent lucește

Și o zweihänder purtată pe umeri feciorește.

Un pas șăgalnic? Un zâmbet de timid bufon?

Totul se rezolvă peste veacuri... la șprițul cu sifon.

Ochiul ei stâng împăienjenește scânteia

Măruntaielor de întunecime

Ce muruiesc chipul altui el,

Cufundat din ecoul simfoniei

Electrice în abisul lutului nimfei.

Zefirul îi șoptește degrabă atunce

Cu al pașilor colb peste munți și văi s-arunce,

Să-ncingă katana la brâu,

Zanbato-ul pe umăr s-așeze,

Căci o sosit ziua ca numele să se-nfățișeze.

În ochii nimfei un nume e captiv

Și liber din oglinzi cele două ombre-l vor.

Pământul crapă și crugul încremenește,

Norii însângerează răsculându-și tămâia,

Angelii se potopesc în decădere,

Eclipsa de zei lumii îi stinge văpaia

Iar corbii pregătesc festinul rozelor negre

Cadavericele lor pulpe se târșâie în nămolul aprins

Mâinile strâng mânerele până ce rubine din ele țâșnesc

Le străfulgeră irișii, limbile șerpuiesc un dialect respins,

Colții lucesc a beznă în soare, cețuri renasc,

Ielele dansează în hore burlesc

E lupta umbrelor pentru un nume...

Dintre ele, doar una poate rămâne.

Condeiu-mi întinat

Scrijelește rune

În pergamentul celor petrecute.

Îngemânate cu drumul meu către tine,

Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;

Freamătul frunzelor de oțel

Ce se-ncătușează reciproc

Devine un gând ce mângâie fantasme.

Au fost doi gemeni, umbre făr' de un sfânt,

Și nu e sfârșitul ca de basme,

Dar voi ați vrut ca să-l aflați...

Nimfa așa le-a hărăzit titulatura:

„Un nume sculptat, la fiecare, pe piatra de mormânt!”