joi, 10 martie 2016

X



O dimineață se ridică din noapte
Căutându-și soarele pe cer,
Ea se ridică bombănind, printre șoapte,
Anomalia plumbului mizer.

Noi singuri doar. În jur sunt alții mulți
Și toți într-o feerică beție.
O întreb: „ – Vrei inima-mi s-asculți?”
Iar ea, o fantezie:
„ – Nu vezi că suntem de noi desculți?!”

Ca de obicei mergeam împreună,
Soarele era sus pe cer,
Un înger... un demon... animi în furtună,
Iar soarele rânjește ca boul a ger.

Era frumoasă, dar nu aflase
Că îmi va sta alături;
Soarta la zaruri ne trase
Eternități reîncarnate supt pături.

Dar iarna se topește
În râul glasului ei cristalin și trece.
Tremură corpul ei a primăvară... iubește...
Dar gându-i, ca și mâna, e încă rece.

Animi decăzute valsează pe a lunii sonată,
Cu umerii goi, cu nurii dalbi de fată,
Primăvara din ea mă otrăvește de-ndată...
O iubire din tempestă de animi iscată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu