marți, 22 martie 2016

XXV



Sălbatica neființă
E complice silențioasă
La spintecarea solitudinii,
Clopotele bat a marș nupțial –
Funebru lament
Și dominație glorificată.
Esență de eros descătușat...
În particule de tine despletite
De molecule de tine dezalcătuite,
Cu privirea-ți primăvară
Și părul în câmp de lalele violet,
Înveșmânți universul
Ca un eu lichefiat,
În canicula șoaptelor tale,
Să vagabondeze
Sub aștrii de ombre,
Întru eternitate.
Nud opiant de felină,
Trinitate feminină,
Renaște în haos
Adevăruri abscunse
Și smintește-mă angelic!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu