marți, 22 martie 2016

XXIX



Nu permite luminii carnea să-mi pângărească,
Adastă asupra-mi tenebroasă,
Îmbrățișează-mă cu giulgiul fiorului tău,
În miasma diafană a pieii tale grizează-mă,
Fă-mă vagabond în reveria universului din ochii tăi;

Preschimbă-ți palmele în clepsidră
Și fă ca prin ele să curgă nisipul hanțului meu,
Dă-mi sa beau din potirul buzelor tale
Înveninatul nectar al sărutării pătimașe,
Ombra mea despletește-o de mine
Și contopește-o în mistica ta întunecime;

Străpunge hotarele rațiunii
Și fă-te stăpână pe idei,
Oferă-mi spasmul unui licăr de viață,
Pune-mi în lanțuri animile de vrei.

Cuprinde cuvios cutremurarea cuvântului,
Renegă realitatea reveriei resuscitate...
Soarele, stelele, sugrumă singurătatea...
Alături am apusul. Adorm aftonit...

Maladia de tine –
Păcate inocente,
Păcătosul de mine –
Beatitudini evidente.