vineri, 11 martie 2016

XVIII



Mâna ta rece
Îmblă în peregrinagiu,
Deși nu mai e aice,
Prin mine umbra ei e în naufragiu.

Slova-ți...ce amar ecou!
Devorează clipe de rațiune,
Din mine iată universul nou...
Aievea și, totuși, ficțiune.

Obliterate în neant de idee –
Corpul și amorul tău de fee.

Reveria rămasă e privirea-ți rece,
Ce în pași de marș funebru trece...

Obscunsă rămâi, dară, pe vecie,
Abisal decăzută în a mea sălbăticie.