VI

Denud un idol felin

De mantia aspră a nisipului,

Cu mângâieri vaporoase

Îi redau finețea pieii.

Un gând fulgeră din animi

În creierul lăsat fără de suflu.

Mă cufund abisal

În ochii ei de smarald...

Renasc umbre demult apuse

În tăișul curbelor sale.

Oglindă a haoticului daimon,

Limpede obscuritate,

Sfâșiată din raiuri păcătoase,

În infernul meu de muritor rămase.

Supt cerul pângărit de stele

Străbat, cu idolu-mi în brațe,

Eternități și clipe rebele,

Oceane de sânge clocotit ce ne sunt soațe.

Iar de vom ajunge vreodată la altare

Ea să mă sacrifice de inocent îmi pare

Cu părul ei de abanos străpungându-mi pieptul că vrea.

Să fiu ofrandă altor zeițe pe altare,

Totuși, se pare

Că mă trimite ea.