joi, 10 martie 2016

VI



Denud un idol felin
De mantia aspră a nisipului,
Cu mângâieri vaporoase
Îi redau finețea pieii.
Un gând fulgeră din animi
În creierul lăsat fără de suflu.
Mă cufund abisal
În ochii ei de smarald...
Renasc umbre demult apuse
În tăișul curbelor sale.
Oglindă a haoticului daimon,
Limpede obscuritate,
Sfâșiată din raiuri păcătoase,
În infernul meu de muritor rămase.
Supt cerul pângărit de stele
Străbat, cu idolu-mi în brațe,
Eternități și clipe rebele,
Oceane de sânge clocotit ce ne sunt soațe.
Iar de vom ajunge vreodată la altare
Ea să mă sacrifice de inocent îmi pare
Cu părul ei de abanos străpungându-mi pieptul că vrea.
Să fiu ofrandă altor zeițe pe altare,
Totuși, se pare
Că mă trimite ea.