XX

Din dalb fior și senin zâmbet devine pastel,

Prin vene și animă, iubirea Ei scrie odiseea,

Un angel ce-n mine-și clădește opiant castel,

Cu fularul la gât și nectarul pe buze... Ea e zeița Andreea!

În minte îmi apare a Ei gingașă icoană

Și tot acolo încolțește ideea

„ – Cine-i astă făptură diafană cu trupul lui Venus și spirit de amazoană?

Și are muza doar fularul la gât! Viu degrabă să mă-nchin la Andreea! ”

Oh, vai! Dar unde fugiți voi, ale mele gânduri?

Nu vâ-ntunecați în profan, denudând cu mintea-mi feea!

Lăsați-mă să termin măcar aste rânduri...

La naiba cu voi!... La naiba cu mine!... Iartă-mă, Andreea!