Nainte amurguri potopeau zori
Peste icoana din grădina cu flori.
Noeme de umbre îmbrățișază sori....
Adorabil sine
Frământă aluat de perfecțiune,
Să plămădească un tine
Ce frământă alt aluat în afecțiune.
O, muză abscunsă după infinite motive,
Te înfricoșează dalbe gânduri,
La condeiul ce în slove primitive,
În felurite rânduri,
Îți topește răceala,
Devorând-o hămesit...
Așa începe rătăceala
În șoapte ce urlă a Eros mărturisit.
Noeme de umbre s-adună în violet,
Iar haosul ridică templul din tenebre,
Lângă al aedului plumbuit chalet,
Tâlcuit în vene de novembre.
Un râu de dorințe curge peste vremi, cristalin,
Și corodează amoral universul,
Cu al nimfei dulce pelin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu