La capătul ultimului cuvânt

Furtuna perfectă se dezlănţuie într-un fulg de nea

Şi cetatea corpului tău se destramă în fărâme de alint...

Torsiunea de idei într-o uzură de gânduri

Electrifică atingeri divine

Ce te torturează cu

Inocenţa pasiunii.

Suflete descătuşate în neant

Haosului îi readucem degrabă suflarea;

Şoapte va să adie prin aerul rece

Îndulcind somnu-ţi angelic,

Săruturi demente vom împleti

Din fire strălucitoare de viaţă...

Clipe toride perpetue în care,

Preamărită nimfă, îţi dezmierd fin nuda

Privire.

Iubirea topeşte molecule-n robie

Şi atomi de raţiune capitulează necondiţionat

Lăsând eternitatea în nefiinţă.

Timpul devine un văduv efemer

Fără de tăgadă ori răgaz în istorie...

Versuri străpunse de milioane de fiori

Uneltesc sublim în minte

Rematerializându-se în

Următoarele amintiri:

Fulgere ce troienesc în lung şi-n lat

Drămuind prin vene

O zeiţă.

O tiară de lumini şi umbre

Ce se aşterne pe fruntea-ţi senină

Şi transmută sentimente.

Toate acestea vor

Fi fost începute la capătul

Ultimului cuvănt.