Ombra XVII

O epocă apune în asfințit

Lepădând hlamida îngemânării;

Pe colbul rămas din Timpul infinit

Rămâne seducția depărtării.

O chimeră prin vene ți se scurge:

Sunt raze livide, proslăvite și dalbe,

De un soare prea hain ce animalic recurge

La seducția depărtării cu iz de nalbe.

Cimentate colburi străluce prin vitralii

Sfărâmate,

Poteca e pelinul ecou al valurilor mării;

Peregrinez printre vitriol de simțăminte

Sfâșiate,

Rămâne în ele doar seducția depărtării.

O epocă apune în asfințit;

O chimeră prin vene ți se scurge;

Amintiri ma lasă de taine hămesit;

Infinitul seducția depărtării parcurge...

L

Râurează șlefuirea poemelor la sorocul Universului

În legăminte lănțuite de amurgul tainic din vie

Slove resuscitate de prețuirea întunecimii ce luce în Stix

Sunt vorovite pe 13 pergamente ale orologhionului

Nodul clipelor se leapădă cu antic fior de asfințiri

Zugrăvite ruinos în

Vitralii zdrobite pe nourii de plumb ai abisului;

Hulpav și canibalic tăiș ce, veșmântat în aur de tine,

Se înfruptă din cadavrul meu viu, pe altarul Catedralei

Corbilor Necromanți.

Te uită cum vin! Sunt infinite! Desăvârșite de Akasha,

Zeița decăzută a Haosului,

Se succed potopite în chimere de aievea... Festinul lor –

Un eu repauzat, făr' de cărnuri pe oasele-mi putride...

A sosit veacul... E timpul pietrelor prețioase!

XLVIII (La terasă de o oră jumate)

La terasă de o oră jumate, unii vin și alții pleacă,

Dar apoi, pe înserate, alții la vin și unii la o cinzeacă...

Și toate sunt  însumate în asfințitul violet ce va să treacă –

În iarbă iubiri și lalele sunt fumate, în lac chimere seacă,

În ceruri stele-s înecate, zeii cu Haos vor sa se întreacă

Și, din lanțuri ferecate, în templul păgân o preoteasă greacă...

Slove fermecate într-un rit păgân... Nimfe asupră-mi se apleacă

În păcatele parfumate ce abia acum încep să se petreacă,

Vreme ce la terasă, de o oră jumate, unii vin și alții pleacă.