duminică, 19 iunie 2016

L



Râurează șlefuirea poemelor la sorocul Universului
În legăminte lănțuite de amurgul tainic din vie
Slove resuscitate de prețuirea întunecimii ce luce în Stix
Sunt vorovite pe 13 pergamente ale orologhionului

Nodul clipelor se leapădă cu antic fior de asfințiri
Zugrăvite ruinos în
Vitralii zdrobite pe nourii de plumb ai abisului;
Hulpav și canibalic tăiș ce, veșmântat în aur de tine,
Se înfruptă din cadavrul meu viu, pe altarul Catedralei
Corbilor Necromanți.

Te uită cum vin! Sunt infinite! Desăvârșite de Akasha,
Zeița decăzută a Haosului,
Se succed potopite în chimere de aievea... Festinul lor –
Un eu repauzat, făr' de cărnuri pe oasele-mi putride...
A sosit veacul... E timpul pietrelor prețioase!