L

Râurează șlefuirea poemelor la sorocul Universului

În legăminte lănțuite de amurgul tainic din vie

Slove resuscitate de prețuirea întunecimii ce luce în Stix

Sunt vorovite pe 13 pergamente ale orologhionului

Nodul clipelor se leapădă cu antic fior de asfințiri

Zugrăvite ruinos în

Vitralii zdrobite pe nourii de plumb ai abisului;

Hulpav și canibalic tăiș ce, veșmântat în aur de tine,

Se înfruptă din cadavrul meu viu, pe altarul Catedralei

Corbilor Necromanți.

Te uită cum vin! Sunt infinite! Desăvârșite de Akasha,

Zeița decăzută a Haosului,

Se succed potopite în chimere de aievea... Festinul lor –

Un eu repauzat, făr' de cărnuri pe oasele-mi putride...

A sosit veacul... E timpul pietrelor prețioase!