Deunăzi, pe un crepuscul
sângeriu,
O muză din haoticul imperiu
Rândui în al scribului parșemin
Eclipse dăltuite în
diamante
Și fantezii în grafii
amuzante,
Toate diafan infrumoșate –
Imoral pastel de
obscuritate!
Undeva în orizontul
zămislit,
Neantul în corbi a uneltit.
Fuge muza prin chimere și
icoane...
Rămâne în urmă toga-i
sfâșiată...
Invocă tenebra descătușată...
E întâmpinată de zei la
balcoane...
Nouri o poartă pe astă
nestemată...
Dincolo de infinituri – milioane.
Descinde în ceruri și,
înălțată din abis, devine
Eterică fantasmă ce se
înmormântează în tine.
Lespezi de marmură, schingiuite
și înghețate,
Apasă plumbul denudat în a
lor pustietate.
Povești cu doliu de mâine
se petrec în amiezi,
E ora de tăcere a frunzelor
peste care dansezi,
Ruine de orologii și ale
vitraliilor vii cadavre
Se contopesc în avril, se
despletesc în octomvre;
Otravă și nectar picurat în
vene cu răceală de amor,
Albastrul în catedrală
răsună celebrat de un bujor,
Neantul e paralizat și
corbii se lănțuie pe trenuri...
Este doar noaptea în care
ielele se înfruptă din cărnuri.
Niciodată cenușa orașului nu
a strălucit a întuneric.
Ecouri nemărturisite. La
cuvântu-ți rostit în ger feeric,
Cutremurat, el îți tăinuie
jilțul de ale pasiunilor umbre,
Ursind ca sfârșirea să aibă
parfum de început
Nescris în cimitire pe
epitafurile stelelor funebre.
Orologiul maladiv scapără
raze de tine în fieșce adiere,
Stixul curge vâscos peste
nucleara-ți mângâiere,
Crepusculul te poartă
oriunde de-i oferi un florinte,
Unde ai lepădat desfrâu sau
ai jertfit mii de suferințe...
Tu spune dară sincer, cu
buzele-ți sfinte:
E aievea că ai revelat
păcătasele-ți dorințe?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu