marți, 21 iunie 2016

Crepusculul sângerează în tine ale mele tenebre (epistola Clementinei)

Crepusculul sângerează în tine ale mele tenebre,
Soarele scrie epitaful în al aștrilor condei,
Lepădând anima-mi în cărnurile-ți hâde și funebre;
Pășesc din vremuri apuse pe înfierate alei,
Eternitate ți-am fost și fost-am zori senini de noi...

Dar tu m-ai surghiunit în universuri întunecate...
Mereu în peregrinagiu fost-a sfărâmata-mi inocență.
Apoi mi-au cusut zeii daimonul la loc, sub raze de lună,
M-au botezat zeiță a sfintelor păcate,
Eterată hlamidă mi-au pus pe nurii mei dalbi și goi.

Ascultă-mi tunetul și fulgerele-mi privește!
Neantul peste tine voi așterne – giulgiu peste putrede oase!
Aici sine de tine pe loc se isprăvește!

Templul meu și al meu altar milioane de adepți adună,
Nimfe și muze am drept preotese obscure,
Închinăciune-mi aduc aezii în stihuri furtunoase,
Vrăjitoare și iele mă evocă de la mare și până la a muntelui pădure.

Neantul aduce pe aripi de plumb uitarea,
Renegată de tine –
Un angel decăzut îți prorocește clipa de mâine:
Apocalipsa e hulpavă să-ți dea obliterarea!
Rămâi cu bine!