Dialog în ceaşca vieţii

Eu şi cu tine. Două picături născute pe tăişul universului şi care s-au întâlnit în ceaşca vieţii, fiecare dând savoare vieţii celeilalte. Eu şi cu tine. Într-un dialog care a transformat o poveste în mit şi mitul a devenit o realitate ce a dăinuit până în amurgul civilizaţiilor.
- Bună!
- Bună să-ţi fie inimioara!
- Ce faci?
- Bine.
- Eşti cam scump la vorbă sau mi se pare mie?
- Scump?! Pe criza asta?! Nu te cred...
După trecerea unui batalion de minute şi a unui regiment de băuturi şi vorbe, împărţite în mod egal între noi...
- Ce părere ai despre genele mele?
- Au un aspect plăcut, am răspuns eu un pic timid la început, dar pentru o mai mare acurateţe voi da un răspuns după ce ma voi delecta gustându-le.
- Serios?! ai spus uimită de un răspuns venit din neantul imprevizibilului. Cum poţi să le guşti?
- Delicat şi în acelaşi timp rapid, asemeni unei brize de vânt în dimineaţa unei zile de vară.
Realizând mirarea de pe chipul tău am plecat capul si am început să-mi caut cu disperare un punct fix spre care să privesc, orice punct, cât mai departe de ochii tăi. Tu insă mi-ai luat mâna în palmele tale şi ai pus-o pe pieptul tău, spunându-mi cu glas suav, şoptit:
- Dar despre inima mea, ce crezi?
- Este mătasea cea mai fină ce îmi îmbracă sufletul dezgolit, iar vocea ei este unica raţiune ce îmi stăpâneşte simţirile.
- Atunci rămâne să aduci ofrande zeiţei nou-găsite...
- ...Sunt dispus să plătesc oricât, după pofta inimioarei tale şi până la ultima picătură de sânge ce îmi curge prin vene...
- Prea bine, voi fi răsfăţată...
- ... în sărutări eterne pentru a-ţi întuneca raţiunea şi a-ţi descătuşa pasiunea pentru acest biet muritor.
- Ce haos eşti!...
- Şi numai gingaşa şi luminata zeiţă ce stă în faţa-mi poate să recreeze ordinea armonioasă a acestui haos.
- Mergem pe burtă ca de obicei şi nu va şti nimeni.
- Normal! Oficial am toată lumea într-o palmă.
- Şi eu sunt în cealaltă palmă...
- Şi eu care te credeam deja cazată în inima mea! La naiba! Iar am greşit ecuaţia! Te am în planuri să ştii.
- Ce planuri?
- Mari.
- Ale mele sunt şi mai MARI.
- Să înţeleg că ai deja nunta, copiii, nepoţii, strănepoţii incluşi în ofertă?
- Nu. Asta nu era în ofertă.
- Ştiu că nu ai voie până la majorat, am răspuns surâzând.
Apoi i-am expus planul meu de a o răpi ce va fi înfăptuit la primul fir al ierbii, când primăvara se va trezi din somnul ei dulce.
- Îţi cam place să te joci cu mine. Bine că ai spus aşa, ca să ştiu cum stă treaba.
- Acuma ştii! Interesant va fi de văzut cum vei folosi informaţia obţinută. Vom găsi şi alte jocuri... pentru... diversitate!
- Îţi plac jocurile ţie! Să vezi când voi găsi eu jocuri pentru tine.
- Ce drăguţ din partea ta. Abia aştept.
Speriată de spontaneitatea răspunsurilor şi gesturilor mele, ai dat să fugi. Am alergat după tine, te-am cuprins de mijloc şi, cu glasul scăzut, ţi-am grăit:
- Nu te speria. Promit să te răpesc cu blândeţe. Îţi dau cuvântul meu de pionier!
- Mă mai gândesc, să ştii, dacă voi veni cu tine… În funcţie de cum te comporţi până atunci…
- Se mai schimbă lucrurile, până atunci poate voi deveni cuminte dacă....
- ....?!
- Dacă vei şti să mă dresezi.
- Oare?!
- Există un singur mod prin care putem afla, nu?
- Da, ai dreptate! Şi am găsit şi metoda ideală. În geniul meu diabolic am decis că te voi supune la tortură veşnică în lanţurile căsătoriei.....
- Doamne! Şi abia îţi crescuseră aripioarele de îngeraş!...
- H!..H!...Hei! Ce ai făcut? Ai leşinat? Off, nici măcar nu am ajuns la partea cu până când moartea ne va despărţi!