Le soleil se leve comme un ange demoniaque de l’ombre dell’ obscurité
Et la cloche sonne pluintive …pour le matin retentissante.
Avec plus grand et avec plus petit le château fort se rassemble
À le banquet de l’aristocrate par la sable de la mer ils vont,
Laissent de côté la sombre aile du destin
Qui fait un invitation à la Mort et vers la cité la condui…
Attendre-vous ! Le chant va a partir:
Ne aflăm în anul de graţie XIII al domniei preamarelui nostru stăpân peste aceste meleaguri binecuvântate. Astăzi are loc festinul dat de stăpân în cinstea străinului sosit aseară, după mers, căutătură şi vorba dulce paremi-se a fi un bard ori menestrel din ţărmuri îndepărtate. Apa mării pare mai învolburată ca oricând, vântul adie aidoma unui pribeag iar soarele zâmbeşte perfid...
Pe malul mării, în cap de masă, nobilul ridică în slăvi şi aduce aminte de bunii şi bravii cavaleri chemaţi de Charlemagne să lupte în cruciade neobosite pentru o cauză mai dreaptă decât titluri şi averi şi proslăvea gloria eternă a acestora. Străinul, fascinat dar şi cu o umbră de cumpătare ascultă si parcă soarbe fiecare cuvânt în mintea sa.
Lângă focul ce rumeneşte mistreţii şi bronzează căprioarele, bufonii şi fachirii castelului încântă mulţimea adunată cu glume, giumbuşlucuri şi spectacole de flăcări. Bardul acestei regiuni nu se lăsa aşteptat şi, la cererile bărbaţilor povestea despre vitejii Roland, El Cid ori a cneazului Igor poveste o aducea aminte, iar pentru domniţe şi a lor încântare le recita Marele cânt curtenesc alături de istoria tulburătoare a iubirii dintre Tristan şi Isolda.
Sfârşind istorisirile, bardul plecă fruntea în faţa semeţilor petrecăreţi şi stăpânul domeniului luă cuvântul:
- Preabunule bard ne plecăm inimile cu mare dragoste la poveştile tale şi degrabă urechile noastre vor dori să asculte iară poveşti nemuritoare, însă rogu-l pe al nostru oaspe să ne spună un cânt aşa cum se spun pe meleagurile sale.
Auzind rugămintea străinul se ridică de la masă şi se duse în centrul mulţimii pentru a se face auzit:
- Măreţe şi adorate stăpân, cu mare onoare sper să mă ridic la nivelul bunului nostru bard cu a mea istorisire şi să vă cuceresc inimile şi urechile asemenea lui.
Apoi străinul începu să povestească pribegiile sale şi istorisiri, mai mult sau mai puţin adevărate, ce i s-au făcut cunoscute. Astfel, povesti despre ultimul mare şi înţelept dragon ce sălăşuia în Palatul Adevărului şi Dreptăţii la capătul pământului unde soarele pune prima oară piciorul când se trezeşte, despre măreţele piramide ale faraonilor egipteni şi despre zeul Nil care îi pedepseşte pe necredincioşi ori pe cei care nu i se supun vrerii sale cu secete şi inundaţii, povesti cum se găsesc mirodenii care te fac să scuipi foc precum fachirii şi despre maşinăriile şi ciudăţenile întâlnite în drumul său prin poteca vieţii.luând însă pe urma un ton misterios şi grav, întrebă:
- Însă mai presus de aceste poveşti şi istorisiri, dincolo de viaţă şi de moarte, de cunoaştere şi absolut, există o poveste care nu se poate spune decât o singură dată în viaţă. Vreţi a o asculta?
Mulţimea îl aprobă cu entuziasm şi mesmerizată de vorbele alese pe care străinul le spusese până acum. Dar...vai! Brusc zâmbetele, râsetele şi voia bună dispar şi lasă loc groazei şi temerii pentru propria viaţă. Asta pentru că, fără băgare de seamă s-a lăsat seara, iar la adăpostul întunericului străinul ridică spada.
Din bezna întunericului zeci de cornuri răsună, torţe se aprind...dar nu sunt torţe ci copaci! copaci în flăcări la fiecare optzeci de paşi. Printre ei se văd armuri, arme lucind, cămile şi elefanţi. O ploaie de săgeţi luminează asemenea celui mai strălucitor astru noaptea şi înjumătăţeşte mulţimea, înroşind nisipul de culoarea rubinelor cu sângele celor căzuţi. Catapultele năruie cetăţuia odată impenetrabilă, berbecii sparg porţile şi blochează refugiul şi adăpostirea celor înfriguraţi de moarte.
Săbiile se încleştează, suliţe şi halebarde se frâng, iar la lumina scânteierii lor luna şi stelele par a se aprinde. Străinul nu e pribeag, bard ori enestrel ci un general maur.
Astfel, până în zorii celei de-a doua zi lupta se termină, cetatea se supuse grav rănită, oamenii dintr-insa osândiţi pieirii până la ultimul. Corbii veniseră să poarte sufletele pe alte meleaguri iar vulturii şi condorii petreceau la un nou ospăţ închinat prinţesei întunecate, Moartea.
Il est le fils du Sarazin que le sable port son pas
À la croisade en vain le chrétiens au parti
Quand par feu et fil de l’épée leur enfants sont passé
Il dirige son armée sous l’ombre du nuit
Et assassine l’espérance con la Mort qui est aux aguets.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu