V

Cărnurile nopții dimineața le desprinde

Iar pe muritori în haos de sine îi ademenești

Nepomenite în ale cețurilor oglinde

Sunt miasme de sfinte păcate grotești

Te uită cum din ele ies a te cuprinde

Brațele nimfelor păgâne ce dorești

Momentul a opri și eternitatea a întinde

Supt chimera desfrâului nimfelor magic te blagoslovești

Pe altarul de marmură neagră sacrificiul se pretinde

Și fantasma ta spune că ți-l dorești

Cărnurile nopții dimineața le desprinde

Iar pe muritori în haos de sine îi ademenești

Un daimon apoi animi prăduie spre a le vinde

Cu seninătatea inocentă a straielor sărbătorești

Când un gând cangrenat în uraniu i se-aprinde

„Uită să le mai spui că ești,

Mai bine în tenebre descinde...

Suntem înconjurați de proști

Și sila zilnic ne cuprinde!”

Pe muritori în haos de sine îi ademenești

Iar cărnurile nopții dimineața le desprinde