duminică, 14 februarie 2016

V




Cărnurile nopții dimineața le desprinde
Iar pe muritori în haos de sine îi ademenești

Nepomenite în ale cețurilor oglinde
Sunt miasme de sfinte păcate grotești
Te uită cum din ele ies a te cuprinde
Brațele nimfelor păgâne ce dorești
Momentul a opri și eternitatea a întinde
Supt chimera desfrâului nimfelor magic te blagoslovești
Pe altarul de marmură neagră sacrificiul se pretinde
Și fantasma ta spune că ți-l dorești

Cărnurile nopții dimineața le desprinde
Iar pe muritori în haos de sine îi ademenești

Un daimon apoi animi prăduie spre a le vinde
Cu seninătatea inocentă a straielor sărbătorești
Când un gând cangrenat în uraniu i se-aprinde
„Uită să le mai spui că ești,
Mai bine în tenebre descinde...
Suntem înconjurați de proști
Și sila zilnic ne cuprinde!”

Pe muritori în haos de sine îi ademenești
Iar cărnurile nopții dimineața le desprinde