Din vremuri în care străbunii spun că și-a pecetluit sorocul de multă
vreme, tare multă…..
Pe o planetă nu prea îndepărtată ci prin-prejurime, p’acilea….
Tu cititoare te miră și ascultă;
Căci așa ne cunoscurăm:
Rătăcind poteci de suflet și cotrobăind pe aripi de gânduri.
Tu, zână jună, pură și preocupată
Decis-ar muritorii muză să-mi devii
Iară tu de-ndată
Soarele, luna și praful de stele -
Dincolo de bune și de rele,
Le-ai orbit și aruncat în haos,
M-ai înveninat cu fericire,
Cordurile mi le-ai perfuzat cu speranță,
Clipă de clipă m-ai imbrățișat cu înțelepciunea ta
Și m-ai invățat să grăiesc prin tăcere.
Prin nebuloase incantații, doar de tine știute,
Transformată în secundatoarea mea, ucenic și tutore deopotrivă
Vecinic să strălucești, când aveai sa revii în cotidianul viitorului
trecut.
Deoparte aruncat-ai semnificația fragilului timp,
Atrofiind când simțuri, când rațiune
Nimicul îl metamorfozezi în tot și întregul, în mâna ta, devine
insignifiant;
Urletul grațios al privirii tale valsează în aer spre țărmuri
scufundate în carnea și condeiul meu.
Triumf sadic ce ești al viciilor nou-născute!!!
Aruncă-te în amintirile ce vin din eternitate ca să te cate și să te
adore!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu