O stea întunecată

În umbra Lunii de iubire înmiresmată,
Sub un cer albastru,
Măreţul Haos în a sa judecată
A mai creat un astru:
O stea întunecată.

Mai puternic decât Soarele străluce
Deşi neagra beznă o înfierează;
Cu al său surâs senin şi dulce
Pe loc inima-ţi crestează,
O stea întunecată.

Într-o ordine prea pângărită,
De o minte amară în iluzie recreată
Ea va fi mereu sfântă şi iubită,
Ivindu-se imaculată…
O stea întunecată.

În haos adevăr prevesteşte
Şi pentru suflet reanimare aduce,
Iară primordialitatea găseşte
Cum în a sa dominaţie se produce
O stea întunecată.

Timidă, Umbra o ascunde
De-ale noastre legi predefinite.
Cu glas suav ea îi răspunde,
Răzbunând a Nemuririi ursite
O stea întunecată.

Venită într-o lume de Timp uitată
Ea mă seduce…şi eu, clipind,
Prin fereastra sufletului însângerată,
Arunc braţele ca să cuprind
O stea întunecată.

Brusc mă trezesc în nimicime,
Cu darurile ei în dezordine ambalate…
Şi prin sărutări sublime
Mă acaparează şi mă duce spre ebrietate
O stea întunecată.

Şi-apoi, într-o scânteie,
În vise iarăşi mă cufund.
Nu ştiu de-am fost doar o idee
Sau doar un început de gând
Pentru o stea întunecată.