luni, 25 aprilie 2011

Bestia Neagră

Povestitorul vostru era cel mai speriat:
Urecheatul urecheaţilor,
Iepuraşul cel Pufos.
- Spuneam această poveste cândva pe înserat
Să nu mi se cunoască fapta
Şi mi se mai aude astăzi doar şoapta:
“…În negura vremurilor
Un nou mit se naşte...”

În flăcările zilelor negre
O viaţă gingaşă se aruncă
Şi din a sa preistorică redută
O nouă nimfă se naşte...
Se spune a fi o fiică din Haos,
Semeaţă o văd cum păşeşte,
Din spuma întunericului răsare;
Din peşteri încă o preaslăveam
Şi gânduri şi raţiune au pierit
Când pieptul îi tresare.

În lanţuri grele mă face să renasc.
Mă urmăreşte prin a norilor ziduri...
Ochii ei sunt faruri de umbră
Într-al luminii ocean;
Mă sparge în fire de nisip,
Cu al său zâmbet îmi taie venele
Si apoi mă fura într-o clepsidră
Făurită din a nopților zori
Şi mă soarbe cu un singur sărut.

Efemeră durere mascată de noi celebrări...
Pierdută în aburi şi ceaţă eternitatea este.
Ajunge o clipă ca să mă îmbete,
Căci în ale zeiţei braţe mă cufund.
Prins într-un taifun de suflete,
Eu...o simplă trestie
Supusă în libertină robie
De o neagră bestie !

Am spus această poveste cândva pe înserat...
Să nu mi se cunoască fapta.
Astăzi prin lume eu sunt plecat
Şi mi-a rămas doar şoapta:
“…Locul, să ştiţi, nu este vacant
Voi reveni de Paşte!”