Aștrii nu mai lucesc în al nebuloasei
nopți toi
Lupii își fac curaj și fluieră după o
turmă de oi
Pe o pajiștime pârjolită râncezesc ei doi,
Pielea le cade vâlvoi
În acid de săruturi vechi și noi;
Creierele zac exheredate-n noroi,
Sângele îi îmbălsămează greoi
În timp ce mușchii tresară vioi.
Încătușați în putreziciunea desmierdărilor
venite-n șuvoi,
Prin taina lui Amor strigoi...
Detronau infinitul apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu