Al haosului știup se așterne de-a pururea
Pe scheletul reveriei timpului
Căci te-am adăstat în umbra soarelui,
Pe scheletul reveriei timpului.
Zeii cetăților eterne se înfruptă din ultimii stropi
Ai luminii ce se retrage în matca mohorâtă a ordinii mofluze.
Al haosului știup se așterne de-a pururea
Și eroii dispar în neant de cuvinte.
Reneg culorile și le exorcizez degrabă
Cu ispita expirată a sărutului tău.
Rămâi, dară, cu bine jupăniță a inimii obscure
Căci al haosului știup se așterne de-a pururea
Pe scheletul reveriei timpului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu