marți, 17 septembrie 2013

Despică văzduhul



Despică văzduhul cu ceașin de pancovă
Și migoroșește șaire o feerie nouă.
Porumbioara șăgalnică ți-e nimfă dogoritoare și șașlâcul adastă aburind...
Și migoroșește șaire o feerie nouă
Din nacrul purității îndelung pribegite în a inimii reverie, nașfă de diafane năluci,
Să sorbim herbateiul din slove ortomănești.
Despică văzduhul cu ceașin de pancovă
Întinăciunea șopotită ca o prembulete se așterne pe evghenicoșii ei nuri
Iar reveria prezent devine de-i ferchezuită cu mied și săruturi.
Etern și efemer... haos și cuvânt... toate dispar și ramâi tu și ea
Mântuiți în taină pân’ la mânecuș.
Și migoroșește șaire o feerie nouă
Despică văzduhul cu ceașin de pancovă.